Fostul internaţional român, Gabriel Tamaş, a semnat, ieri, un contract valabil pentru şase luni, cu formaţia din liga a II-a a Angliei, Doncaster Rovers.

După ce a fost dat afară de CFR Cluj în toamna anului trecut, înainte să fi apucat să joace vreun meci, din cauza comportamentului din afara terenului, Tamaş şi-a căutat echipă în ţările arabe şi a fost ofertat de Hoverla Ujgorod, din Ucraina.

Fundaşul a preferat un contract pe o perioadă mai mică şi a ajuns în Anglia, chiar dacă din punct de vedere financiar în Ucraina ar fi câştigat mai bine.

Fostul internţional a fost deja prezentat pe site-ul oficial al grupării engleze. Gabriel Tamaş are 30 de ani şi 64 de selecţii la echipa naţională a României.

Paul Panait