După ore în şir în care presa vuia în legătură cu incapacitatea autorităţilor implicate în căutarea şi salvarea victimelor accidentului aviatic ce a avut loc în Apuseni, câţiva membri ai Transsylvania Offroad Club au pornit în grabă pentru a localiza perimetrul aterizării forţate şi a ajuta la transportul victimelor, lucru care s-a şi realizat împreună cu pădurarul din zonă. În tot acest timp, autorităţile statului, cele plătite din bani publici, erau practic paralizate şi incapabile de găsi locul accidentului. În plus, dotarea tehnică a serviciilor care ar trebui să asigure o intervenţie rapidă, s-a dovedit mult inferioară celei de care dispun câţiva pasionaţi ai unui sport cu o foarte mică reprezentare în România, precum este off-roadul.

Marius Pop, impreună cu Lucian Neag sunt aşadar primii care au ajuns la locul prăbuşirii avionului, reuşind să ofere primul ajutor victimelor şi să le transporte până la ambulanţe. Precum se ştie deja din presa centrală, cunoscutul pilot Adrian Iovan nu a mai putut fi salvat, deşi acesta supravieţuise iniţial accidentului şi a fost conştient circa două ore după impact, aşa cum s-a aflat încă din timpul căutărilor, atunci când victimele au contactat telefonic autorităţile. La bordul avionului prăbuşit se aflau şapte persoane, printre care şi dr. Radu Zamfir, dr. Sorin Ianceu, dr. Valentin Calu. Zborul avea ca scop aducerea de organe destinate unui trasplant de urgenţă.

Într-o ţară în care taxa de inmatriculare şi impozitul unei maşini cu motor de 3.000 cmc fac ca personalul de ocol silvic sau cei din cluburile de off-road care slujesc benevol ISU, să plătească sume ridicole sau să aibă în dotare maşini înmatriculate în Bulgaria, nu ne rămâne decât să credem că ceva este foarte greşit în această ţară. Din fericire lucrurile încă se mişcă bine atunci când totul se rezumă la OAMENI.

Răzvan Loghin, Sursa:4x4adventure.ro
Foto:Marius Pop

Fotografii: Marius Pop