Mai multe state europene sunt favorabile trimiterii de trupe UE în Republica Centrafricană, pentru susţinerea forţelor franceze şi africane, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, propunând mobilizarea unităţilor de reacţie rapidă formate în prezent din militari români, bulgari şi greci.

Miniştri de Externe din state membre UE au exprimat susţinere, luni, pentru lansarea unei operaţiuni europene în Republica Centrafricană, unde există deja trupe franceze şi ale Uniunii Africane pentru stabilizarea unei ţări afectată de un conflict intercomunitar.

„Avem nevoie de un contingent UE pentru a ajuta la stabilizarea Republicii Centrafricane”, a declarat, potrivit AFP, şeful diplomaţiei suedeze, Carl Bildt, la reuniunea lunară a miniştrilor de Externe din statele UE.

Potrivit unor surse europene, se vehiculează cifra de 500 de militari europeni, care ar urma să participe la misiunea de securizare a capitalei Bangui.

Carl Bildt consideră că ar fi „logic” să fie trimise contingentele de reacţie rapidă ale Uniunii Europene. „Cred că ar trebui trimise unităţile de luptă. Dacă nu o facem acum, atunci când?”, a spus Bildt.

Contingentele de reacţie rapidă, aflate sub comanda Consiliului UE, au în total 1.500 de militari oferiţi semestrial de grupuri de state UE. În prezent, militarii pentru forţa de reacţie rapidă a UE sunt oferiţi de România, Bulgaria şi Grecia. Aceste unităţi nu au fost utilizate deloc de la crearea lor.

Cel puţin 2.000 de oameni au murit, în aproape un an, în confruntările din Republica Centrafricană între miliţii musulmane şi creştine. Violenţele s-au intensificat în martie 2013, deşi Republica Centrafricană este afectată de instabilitate de la proclamarea independenţei faţă de Franţa, în 1960.

Pe fondul confruntărilor, Parlamentul centrafrican a desemnat-o luni pe Catherine Samba-Panza, primarul capitalei Bangui, în funcţia de preşedinte interimar, până la organizarea alegerilor anticipate.

Sursa: Mediafax