Duminică, 9 februarie 2014, studenţi din ASCOR Cluj alături de Preşedintele Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi “Sfântul Moise Arapul” au participat la o serie de actvităţi catehetice ce au fost organizate pentru copiii rromi din Turda şi Pata-Rat.

În parohia „Sfântul Ioan Botezatorul” din Turda Fabrici, studenţii din ASCOR Cluj au desfăşurat un program special de jocuri educative la care au participat 40 de copii rromi. La finalul programului a avut loc și un eveniment festiv în care copiii cu cea mai bună participare au primit diplome şi pachete cu dulciuri pregătite de coordonatorul programului, Ludovic Moca şi părintele paroh Adrei Gavril Mihai. Suportul financiar pentru pachete a fost oferit de Mănăstirile Piatra Fântânele și „Schimbarea la Față” din Petreștii de Sus. Programul catehetic din Turda Fabrici funcţionează cu binecuvântarea şi susţinerea ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

A doua activitate a avut loc la Pata-Rât pentru copiii rromi din colonia nouă, mai exact din zona locuinţelor modulare. Aici studenţii voluntari de la ASCOR Cluj au desfășurat un program de rugăciune, iar la final au participat alături de copiii rromi la o mică agapă creștinească.

Andreea Pâgleşan, Sursa: Radio Renasterea