Poate că acum sibienii, dar și restul românilor atât de încântați de mult clamatul spirit nemțesc al primarului Klaus Iohannis, își vor da seama că acesta nu are, de fapt, nici o legătură cu spiritul german (deh, avem și noi „nemții” noștri!), ci este vorba de același vagabondaj politic mioritic. Acela de a pune din start condiții; în acest caz, condiția acceptări unui portofoliu de ministru (și nu întâmplător cel al Internelor, dacă ținem cont că primarul Iohannis este reprezentant și „recuperator” patrimonial al Forumului Democrat al Germanilor din România în calitatea acestui grup de SUCCESOR, cu acte legale!, al formațiunii fasciste din cel de al doilea război mondial, „Grupul Etnic German”) de acordarea unei dispense pentru a rămâne și în funcția de primar. Că, vorba aceea, un neamț poate fi deasupra legii, nu?! Ba, acordarea unei asemenea dispense nu ar fi fost doar o satisfacere a orgoliilor și frustărilor lui Iohannis! În fapt, s-ar fi creat un precedent în urma căruia primarii să reclame de drept șefia feluritelor consilii de administrație dar și alte funcții, de la șefi de Consilii Județene la secretari de stat. Adică, toate acele premize care să transforme ANI într-o instituție caducă. Pentru că, în prima clipă a acordării unei asemenea „dispense”, și nu neapărat lui Iohannis, ANI și-ar fi pierdut rostul. De aceea, pretenția inițială a sibianului se lega mai mult de încercarea de a mulge la ugerul cumului de funcții decât de intenția de a aduce spiritul și ordinea nemțească în instituțiile Statului Român, fiind doar o nouă presiune pusă de grupul Grivo-USL pe existența ANI și dovedirea Justiției.

Iar între ofertarea lui Iohannis cu funcțiile de ministru al Internelor și cea de vicepremier este o strânsă legătură având ca substrat grabnica rezolvare a retrocedărilor către Forumul Democrat al Germanilor din România, în calitatea acestuia de continuator al Grupului Etnic German (formațiune de sorginte nazistă, ai cărei membri au făcut parte din trupele SS!). Căci, așa cum în perioada în care am avut un vicepremier maghiar au curs acte oficiale ale Guvernului în maghiară, tot așa ne vom trezi acum cu acte editate în germană. Căci nu degeaba este pus Iohannis pe căpăstrul din dreapta al guvernului (doar trebuie să asigure retrocedările către FDGR, nu?!), Victor Ponta asumându-și în genunchi, pe preșul de la picioarele lui Merkel, retrocedarea bunurilor Grupului Etnic German, confiscate în 1944 (în urma desființării acestei formațiuni naziste printr-un Decret-lege adoptat ca obligație a României fata de Aliați), restituirii ce se ridică la peste 18 miliarde euro.

Și nu trebuie să ne închipuim că Antonescu a stat pe gânduri când l-a propus pe Klaus Iohannis! De fapt, a pândit momentul pentru a injecta „soluția nemțească” în Guvernul României. Nu pentru a aduce spiritul nemțesc de muncă și organizare în sedințele de guvern, pentru că este exact ultimul lucru pe care îl asteptam de la sibianul Iohannis, ci pentru interesul lui Crin Antonescu de a-și apropia lobby-ul Germaniei în perspectiva alegerilor.

Or, tragic este faptul că, după ce liderul PNL a creat o vulnerabilitate în USL, prin aducerea lui Klaus Iohannis, care este vârful de lance al FDGR, structură ce și-a asumat rolul de continuator al unei formațiuni fasciste (ale cărui drepturi succesorale le-a obținut în instanță, prin sentinţa din 2007 a Tribunalului Sibiu!), Antonescu saltă acest focar destabilizator în Guvernul României.

Și totuși, acum chiar se poate spune că structura celui de al Treilea Reich al USL-ului este completă! Cu un Victor Ponta care încercă să sugrume presa neaservită, lăfăindu-se pe posturile acaparate de gheara mediatică a lui Ghiță (și cu un CNA care smulge din carnea vie a audiovizualului neaservit, desfințând licențe și acordând altele unor structuri dubioase, suspect a fi masini de facut bani în pragul alegerilor!), cu un Crin Antonescu, personaj care vrea o legislatie care să ne interzică definitiv dreptul de a ne omagia Eroii Nationali și a ne folosi de învățăturile acestora în lupta cu vreascurile alogene contemporane, cu trădătorii de țară și cozile lor de topor, dar și un al treilea element al triadei anti-romanesti, nu neaparat și o verigă mai slabă, care este SUCCESORUL unui schelet fascist adus din istorie și plasat în dulapul guvernării USL.

Și, din nou, se confirmă faptul că hoții strigă „Hoții!”, pentru că ei, cei ce ne condamnă pe noi și pun etichete legionare mișcărilor noastre nationaliste și patriotice, ei sunt aceia care otrăvesc structurile Statului Român! În acest fel, după ce am dat bucăți din averea țării evreilor, dupa ce am dat patrimoniul copiilor noștri către urmașii grofilor maghiari, acum au venit să ne spolieze SUCCESORII mișcărilor fasciste.

Vai, Țară sărmană, sub ce maldăr de cozi de topor ai nimerit…

Cezar Adonis Mihalache – Ziarul Natiunea