România are o echipă calificată între cele mai bune 8 formaţii din Cupa EHF, a doua competiţie ca nivel, din handbalul feminin european.

„U” Jolidon Cluj aa trecut uşor în optimi de formaţia Cankaya Anka Spor, din Turcia. După ce clujencele se impuseseră şi pe terenul turcoaicelor (34 – 22), returul de la Cluj a fost o simplă formalitate pentru românce, care au câştigat la 9 puncte diferenţă, scor final 32 – 23, cu toate că antrenorul Horaţiu Paşca şi-a menajat titularele.

Cea mai bună marcatoare a clujencelor a fost Laura Popa, cu 9 goluri.

Echipa ardeleană este singura din handbalul feminin românesc rămasă în competiţiile europene, după ce HCM Baia Mare, HC Zalău şi Corona Braşov au fost pe rând eliminate din Liga Campionilor, Cupa EHF, respectiv Cupa Cupelor.

NapcoaNews