Iubitorii fotbalului şi numeroşi gazetari salută decizia din dosarul transferurilor. Judecătoarele au decis să-i trimită la închisoare pe toti cei opt inculpati, pentru mai multe capete de acuzare.

Pe scena politică, lucrurile stau total diferit. Liderul PNL Crin Antonescu declară că se alătură demersului privind strângerea de semnături pentru graţierea lui Gică Popescu, opinând că „sunt momente în care trebuie să învăţăm să ne preţuim simbolurile naţionale şi să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieţii lor”.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, spune că e de acord să semneze cererea de graţiere a lui Gică Popescu, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. „Îl susţin sută la sută. Regret că justiţia nu are şi o componentă socială. E un simbol pentru mine, ca oltean. Îl apreciez şi sunt alături de familia sa”, a spus Valeriu Zgonea.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.

Gică Popescu&CO au prejudiciat statul si patru cluburi de fotbal cu aproximativ 12 milioane de dolari
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata, in 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Netoiu si Cristian Borcea, in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal.

NapocaNews