Echipa naţională de polo pe apă a României s-a calificat la Campionatul European, după ce a învins, sâmbătă, reprezentativa Marii Britanii, cu scorul de 18-7.

Tricolorii s-au impus şi în manşa tur a duble confruntăriClujeanul Tiberiu Negrean a fost principalul marcator al României, cu 3 reuşite.

Au mai înscris Nicolae Diaconu (2), Daniel Teohari (2), Mihnea Chioveanu (2), Alexandru Ghiban (2), Andrei Creţu, Alexandru Matei (2), Dimitri Goanţă, Ramiro Georgescu (2).

Turneul final al Campionatului European de polo pe apă va fi găzduit de Ungaria şi se va derula în intervalul 14-27 iulie.

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final va avea loc pe 9 martie, la Budapesta.

Paul Panait