Traderul şi procesatorul agricol COFCO s-a dez­lănţuit pe pieţele internaţionale de achiziţii şi într-un interval mai scurt de două luni a preluat controlul a 51% din acţiunile grupurilor Nidera şi Noble, doi gi­ganţi ai comerţului internaţional cu mărfuri agricole. Chi­nezii ar fi plătit mai bine de 3 miliarde de dolari pen­tru cele două preluări, potrivit presei internaţionale.

În regiunea Mării Negre, Noble Group este pre­zent cu infrastructură în Ucraina, Rusia şi Turcia, iar Nidera are operaţiuni în Rusia, Ucraina, Kazahstan, dar şi pe piaţa locală.

„Pentru China prezenţa la Marea Neagră este o alegere bună. Este o zonă cu mare potenţial de creş­te­re şi este bine să fii prezent aici. Numai Ucraina are potenţialul de a-şi tripla exporturile de porumb“, a ex­plicat pentru ZF Paul Gassit, analist al companiei de consultanţă franceze ODA Groupe.

Piaţa materiilor prime de la Marea Neagră este unul dintre cele mai fierbinţi puncte de pe harta afa­ce­rilor cu grâu, porumb sau floarea-soarelui având în ve­de­re că majorarea productivităţilor au transformat re­giunea din importator în exportator net în ultimul deceniu.

În regiune poziţiile de forţă sunt deţinute de Rusia şi Ucraina, cu cele mai mari recolte, dar marfa din România şi Bulgaria a reuşit să îşi facă în ultimii ani loc la licitaţiile organizate în Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

„Piaţa este totuşi dificilă şi fiecare ţară are parti­cula­rităţile ei. Spre exemplu, acum aş recomanda fer­mierilor români să vândă marfa stocată pentru că piaţa a ajuns la maximul sezonului“, a spus Gassit.

Volatilitatea de pe piaţa materiilor prime agricole este şi motivul pentru care China a luat poziţia de forţă. Miza este ca traderul COFCO să reuşească să preia mărfuri direct de la fermierii din zonele de excedent astfel încât să beneficieze de preţuri sub cele oferite de intermediari. În general, preţurile materiilor prime pe piaţa internă a Chinei sunt mai mari decât cele de pe pieţele internaţionale de mărfuri pe fondul unei cereri în continuă creştere.

Obiectivul chinezilor este acela de a asigura proteine animale şi vegetale consumatorilor interni în condiţiile în care creşterea economică susţinută din ultimul deceniu a produs schimbări în obiceiurile de consum.

Interesul Chinei se îndreaptă atât către cereale pre­cum grâul sau porumbul dar şi către piaţa oleaginoaselor.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.04.2014