Sâmbătă, 5 aprilie, începând cu ora 16.30 în Piața Unirii din Cluj-Napoca, sute de simpatizanți ai ideii de restaurare a monarhiei în România își dau întâlnire pentru a le transmite clujenilor printr-un marș care se anunță grandios, ideea că viitorul acestei țari îl reprezintă întoarcerea la monarhie și la valorile care au făcut cândva din România una dintre cele mai respectate state ale Europei.
„Invităm pe toți clujenii care își iubesc țara și cărora le pasă de viitorul ei, să se alăture împreună cu familiile și copiii lor acestui marș purtător al ideii că numai cu un regim monarhic reinstaurat, România copiilor noștri are șansa să poată fi guvernată pe principiile dreptății și echității ” declară Mircea Miron reprezentantul ANRM Cluj-Npoca.
La acest eveniment și-au anunțat participarea prin rețelele de socializare mii de clujeni dornici să fie solidari cu monarhiștii din orașele București, Timișoara și Craiova, localități unde se vor desfășura la aceeași oră, marșuri organizate de susținători ai schimbării formei de guvernare a României în monarhie constituțională.
Două momente speciale vor marca manifestările din Piața Unirii:
– recitalul coral al formației din care fac parte artiști ai Operei Române care va intona alături de tenorul clujean Dan Dumitrana, Imnul Regal și creația corală „ Binecuvântează, Doamne, România ”pe o temă din Rapsodia a II-a de George Enescu
– lansarea a 1000 de baloane ca semn de omagiu și respect pentru Familia Casei Regale de România, Majestății Sale, Regele Mihai I
NapocaNews
5 Responses to “Sâmbătă zeci de mii de monarhişti clujeni vor mărşălui la Cluj-Napoca pentru restaurarea monarhiei constituţionale”
FORMIDABIL! Daca Transilvania marilor taranisti IULIU MANIU_ION RATIU_CORNELIU COPOSU, s-a pus in miscare, repunerea in drepturile istorice legale ale regalitatii noastre ancestrale, e foarte aproape!
Nu credeam sa mai fie romanii atit de idioti incit sa mai doreasca revenirea in evul mediu!Avem destui tradatori de neam si tara in prezent,nu mai este nevoie de fosila bilbiita numita Mihai.Aduceti-va aminte de acelasi mihai caresi-a tradat tara si apoi a plecat,fara regrete!
@Nelutu
Evul Mediu a însemnat pt. noi Ioan Asan, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Ioan Vodă cel Viteaz, etc., iar Epoca Modernă ne-a dat pe Mihai Viteazul, Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, etc.. Acestea sunt adevăratele capete încoronate, adevărata nobilime militară europeană, făuritori de țară și apărători ai culturii și civilizației autentice, – nu uzurpatorii greci(1711-1859) și germani(1866-1947) care au dirijat aici subdezvoltarea programată, ținerea noastră în frâu, în înapoiere, împilare, mizerie materială și mocirlă morală!
Întotdeauna voi crede în republică, în suveranitatea colectivă a națiunii, domnia legii, disjuncția puterilor în stat, o societate sănătoasă bazată pe muncă, cinste, dreptate, onoare și solidaritate umană. Este imperativ necesar să zdrobim această șandrama bolșevică instalată de Mihai Argeșanu la 23.08.1944, dar dacă majoritatea nației române(și nu alogenii care vor defila la Cluj) va vrea restaurarea monarhiei, să se restaureze(cu modificările de rigoare) Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, și Domnia electivă. Apoi să se aleagă un Domnitor din rândul românilor cu 7 străbunici români, fără nici o suspiciune de origini alogene sau colaborare cu regimurile străine impuse de aceștia.
@Yon: Romanul vede doar ce vrea si incearca sa vezi si ce a facut camarila regala la diktatul de la Viena si cum a lasat regele Carol al 2 lea o armata dezarmata in timp ce ungurii se pregateau sa atace Romania conform rapoartelor Sigurantei.
Traiasca Monarhia! Jos republica stalinista!!!