Cei mai mari artiști din domeniile lor – Florin Piersic și Marcel Pavel – vor fi prezenți la Gala artistică și caritabilă a Berăriei Culturale: „Clujul dă Lumină”, care va avea loc marți, 24 iunie, de la ora 19, în sala Euphoria a Fabricii de Bere Ursus din Cluj. Cei doi mari artiști se alătură campaniei caritabile inițiate de poeta Oana Boc, cea care va susține și ea un moment poetic în cadrul galei.  În programul serii își vor aduce tributul de dăruire și rockerii: Costi Camarasan și Dudu Isabel, care vor avea un microrecital „unplugged”. Aceste eveniment cultural-artistic este organizat de către Berăria Culturală în scopul strângerii de fonduri pentru operația de transplant de cornee și refacere a cristalinului la ochiul care poate fi salvat al studentului Silviu Roșu, de la Facultatea de Litere a UBB. Acesta și-a pierdut vederea pe când avea nouă ani și un control de specialitate, efectuat în Italia, cu sprijinul Oanei Boc, a relevat că lumina poate fi redată unui ochi printr-un asemenea transplant. Pentru ca Silviu să poată avea o șansă să vadă Lumina are nevoie de 8000 de euro. De aceea, Fundația Armonia, cu ajutorul sponsorilor săi, îi va oferi cel puțin 1000 de euro lui Silviu și va asigura finanțarea unor costuri pentru organizarea Galei din 24 iunie, ora 19.

Pentru mine este o mare onoare să fiu producătorul acestei Gale, organizate cu sprijinul Oanei Boc, Fundatiei Armonia si a Ursus, și să dau o mână de ajutor. Și o fac cu gândul că în agitația nebună a vieții ăsteia stresante uităm să ne mai bucurăm de darurile primite. Primul dintre ele: să poți deschide ochii dimineața și să te bucuri de lumină. Să poți vedea. Să nu bâjbâi prin întuneric. Ce dar minunat e Lumina și cât de mult și-o dorește cel ce-a pierdut-o și o poate recâștiga.

Vă invit să dați sufletului ce-i al sufletului, bucurându-vi-l de savoarea inegalabilă a lui Florin Piersic și de vocea aleasă a lui Marcel Pavel, precum și de poeziile Oanei Boc, dar și de cântecele minunate ale lui Costi Cămărășan și Dudud Isabel.
Berăria Culturală este un proiect cultural-comunitar al Fundației Armonia, susținut de Ursus, care ajuns la cea de-a XIX-a ediție.

Ion Novăcescu
Președinte Fundația Armonia
Producător Berăria Culturală