Este pasionant să-l citeşti pe istoricul Ovidiu Pecican. Cărţile lui incită breasla locală asemenea studiilor lui Lucian Boia despre demitizarea istoriei. Şi totuşi, dincolo de “scandalurile” create de anumite poziţii istoriografice, atent lucrate mediatic pro-domo, Ovidiu Pecican este un istoric clasic în adevăratul şi bunul sens al noţiunii. Istoricul clujean nu face rabat de la profesionalism şi acribie în interpretarea fenomenului istoric românesc. Citindu-i recent o carte apărută acum câţiva ani “Medievalităţi” (Ed. Palimpsest, 2009) trebuie să recunosc că m-am regăsit, cu anumite limite, în teoria istorică a lui Ovidiu Pecican privind evul mediu în spaţiul intra-carpatic şi nu numai. Cartea e concepută ca o sumă de eseuri originale şi interpretative, solicitând cititorul la interogaţii. Pecican porneşte în interpretarea timpului istoric de la mit. El consideră originile istoriei românilor mitice şi interpretarea inefabilului milenar e conceput ca o “mithistorie”, pornind de la Mircea Eliade şi ajungând la Ioan Petru Culianu.
Eugen Lozovan, Alexandru Busuioceanu sau Mircea Eliade aduc în atenţia prezentului o “Dacia Sacră”. S-a dovedit în ultimele cercetări istorice occidentale că interpretările “dacologice” ale lui Densuşianu, Pârvan sau Miulescu, care păreau vetuste, chiar amatoreşti, privind un spaţiu mitic al hiperboreenilor în zona Carpaţilor, devine o certitudine ştiinţifică şi academică azi. Ca la Ovidiu Pecican văd o subsidiaritate între istorie şi poezie, o simbioză “secretă”, ce face fascinantă istoriografia. La urma urmei, primii istorici ai lumii au fost barzii, şamanii şi poeţii, care cântau în versuri melodioase măreţe întâmplări trecute. Există o poezie a trecutului, de fapt a istoriei în general, care îl apropie pe poet de istoric şi invers. De aceea, în ciuda teoriei marxiste, istoria nu e o ştiinţă exactă ca matematica sau chimia. E mai degrabă o inerpretare subiectivă a trecutului de către un istoric cu bagajul său de cunoştinţe şi afecte. În “Medievalităţi” Pecican aruncă o privire ascuţită în evul mediu românesc, a cărui osatură spiritual nu era “naţiunea medievală”, cum susţin în cărţile lor Pompiliu Teodor sau I.A. Pop, ci mai degrabă o legătură strict feudală, prin vasalitate şi suzeranitate, iar apoi prin religia ortodoxă de factură cultural slavonă.
Ovidiu Pecican faţă de confraţii săi neagă existenţa unei “naţiuni medievale româneşti”, dar nu respinge legăturile culturale şi religioase dintre românii de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, fapt ce se poate observa prin istoriografie, prin Legenda fraţilor Roman şi Vlahata, creată în Maramureşul istoric, circa sec. XIV, şi care se referă la o originea italică comună a valahilor. Istoricul clujean preferă denumirea dată de străini românilor, adică vlahi, faţă de cea de „rumân”, aşa cum îşi spuneau dintotdeauna românii. Pecican pune mai mult preţ pe depedendenţa feudală, dintre suveran şi suzeran sau a stăpânului feudal cu supuşii, care nu avea conotaţii entice, decât pe tipologie sau pe o “ideologie de neam”, care nu exista în evul mediu. Conştiinţa naţională e creaţia secolului al XIX-lea. Aici mă despart de autor şi susţin teoria lui I.A. Pop privind o conştiinţă a originii comune a românilor, lucru care nu o refuză Pecican în cercetarea cronicilor medievale, dar nu crede că acestea contribuiau la o unitate etnică românească. Istoricul vede Romania medievală ca mari insule entice de vlahi din Munţii Olimpului până în Munţii Carpaţi. Există o continuitate de secole prin limbă şi religie între vlahii din Munţii Pindului şi cei din Maramureş. Aceste pânze entice de latinofoni au fost sparte de invazia slavilor, bulgarilor sau ungurilor. Ovidiu Pecican e permisiv şi cu catolicismul în mediile nobiliare din Ardeal, Moldova sau Muntenia. Până la Vlaicu Vodă sau Petru al Moldovei, catolicismul era o religie îmbrăţişată de membrii caselor domneşti şi de o parte din marea boierime. Totuşi, Pecican nu explică cum “descălecatele” au fost factori de “infidelitate” a schismaticilor faţă de ofensiva catolicismului, atât prin Bogdan în Moldova sau Negru Vodă în Ţara Românească. Până la urmă, ortodoxia populară, de factură lingvistică slavonă a reprezentat osatura românilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic până în epoca modernă. Paradoxal un popor latinofon şi-a păstrat identitatea etnică datorită ortodoxiei de expresie slavonă şi proiecţie bizantină. Am devenit vorba lui Iorga “Bizanţ după Bizanţ”. Nobilii români din Ardeal, care au trecut la catolicism au fost maghiarizaţi, iar catolicii din Moldova şi Muntenia marginalizaţi la curte. Înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe de către Nicolae Alexandru la 1359 a fost un act de suveranitate şi independenţă a valahilor din Ţara Românească faţă de regalitatea maghiară catolică. Ortodoxia devenea, astfel, expresia unei identităţi româneşti, iar catolicismul religia stăpânului opresor. Asta încă din sec. XIV. Românii din Ardeal preferau preoţi, călugări şi ctitorii de mănăstiri cu danii, proveniţi din Ţara Românească sau Balcani, ca semn al identităţii proprii faţă de catolicismul, perceput ca religia stăpânilor maghiari. Nu o fi avut românii conştiinţă naţională modernă în evul mediu, nu aveau cum, dar ei ştiau de timpuriu, că prin ortodoxie şi biserica subordonată Mitropoliei de Argeş îşi păstrau identitatea şi credinţa, precum şi o afinitate cu domnii valahi şi moldavi, care ofereau danii generoase schismaticilor ardeleni. “Conştiinţa de neam medievală” a românilor era de fapt ortodoxia de expresie slavonă, ca o armură spirituală împotriva catolicismului opresor şi osatura unei identităţi originale, care a fost evidenţiată de cronicarii şi umaniştii din secolul XVI şi, mai ales, din sec. XVII.
Ionuţ Ţene
12 comentarii la “„Medievalităţile” istoricului Ovidiu Pecican. Identitatea etnică a românului medieval era religioasă”
Excelent articol.
Sunt de acord cu observatia facuta privind perceperea catolicismului ca religia a asupritorilor maghiari.
Faptul ca domnii valahi si moldavi sprijineau material mentinerea ortodoxiei in Ardeal este fara indoiala o dovada ca sangele apa nu se face. Ortodoxia a fost si va fi singurul liant al acestui popor atat de hartuit.
” “Conştiinţa de neam medievală” a românilor era de fapt ortodoxia de expresie slavonă, ca o armură spirituală împotriva catolicismului opresor”
am mai spus-catolicismul a fost pentru romanii din ardeal ceea ce a fost catolicismul in america centrala si de sud,unde a distrus si desfintat civilizatii,incizitia din vestul europei a fost floare la ureche fata de situatia din transilvania-un genocid.aici au gasit slugi fidele ,in unguri,au pus interdictie de a se construii biserici romanest in orase,a obligat constructii de biserici romanesti ,numai din lemn,cand au avut posibilitatea le-au bombardat si aprinsdeznationalizarea masiva prin convertirea la catolicism a persoanelor mai labile sau care urmareau obtinerea de privilegii.fac o paranteza la entuziasmul ungurilor la genocidul initiat de biserica catolica in transilvania -asa s-au comportat si in 44 cu evreii,de s-a mirat fridman ala a nemtilor de elanul lor.cred ca mai nimerit era
Ma, sudistule, nu te apuca sa scrii articole „istorice” ca te faci din nou de ras.
Lasa istoria in seama alora care se pricep la ea.
Nu te apuca sa scrii recenzii istorice, ca esti la ani lumina distanta fata de autorii respectivi.
Ma, sudistule, prof. Pecican are perfecta dreptate cand foloseste termenul de „vlah”. Vlah a fost denumirea originala folosita de catre vlahii balcanici insusi, nu este denumirea data lor de catre alte etnii, cum sustii aiurea.
Vlahii nu si-au spus „rumân”, nu in sensul etnic, asa cum sustii aiurea. Pe vremea „vlahilor” nu a existat in randul populatiei o constiinta „etnica” sau de vreun alt fel. Nici n-avea cum: populatia mioritica era inca in continua migratie, fenomen care dureaza si acum.
(Mai bine te-ai fi dus la ascoala si la bodega cand vi s-a predat lectia asta.)
Cand politicul a trasat sarcina schimbarii identitatii nationale originale in favoarea crearii unei noi constiinte nationale, termenul de valah (care aduce cu originea balcanica) a fost schimbat cu cel (fals) de roman (central-european).
Baga de seama aici: „rumân” este numele sub care era cunoscut țăranul valah dependent (cu persoana și cu bunurile sale[1]) de boier în Țara Românească, între secolele XVI și XVIII.
Marius Sala si colegii lui au ajuns la concluzia ca lexicul limbii romane de azi este intr-o proportie de 71,66% de origine latina sau neolatina.
Din 71,66% doar 30,33% (!!!) de origine latina, restul de pina la 71% au intrat in lexic doar recent, in Epoca Moderna.
Al. de Cihac insa vorbeste de un procent de 47,7% de cuvinte de origine slava, deci mai mare decat procentul de 30% latin!
Concluzia trage-o tu, daca ai curaj si nitica logica.
Ortodoxia. Ortodoxia vlahilor este una de sorginte slava. Pina azi. Si care s-a manifestat initial exclusiv la sud de Dunare.
Ma, sudistule, nu te apuca sa scrii articole „istorice” ca te faci din nou de ras.
Lasa istoria in seama alora care se pricep la ea.
Nu te apuca sa scrii recenzii istorice, ca esti la ani lumina distanta fata de autorii respectivi.
Ma, sudistule, prof. Pecican are perfecta dreptate cand foloseste termenul de „vlah”. Vlah a fost denumirea originala folosita de catre vlahii balcanici insusi, nu este denumirea data lor de catre alte etnii, cum sustii aiurea.
Vlahii nu si-au spus „rumân”, nu in sensul etnic, asa cum sustii aiurea. Pe vremea „vlahilor” nu a existat in randul populatiei o constiinta „etnica” sau de vreun alt fel. Nici n-avea cum: populatia mioritica era inca in continua migratie, fenomen care dureaza si acum.
(Mai bine te-ai fi dus la scoala si nu la bodega cand vi s-a predat lectia asta.)
(Cand politicul a trasat sarcina schimbarii identitatii nationale originale in favoarea crearii unei noi constiinte nationale, termenul de valah (care aduce cu originea balcanica) a fost schimbat cu cel (fals) de roman (latin central-european). Asta s-a intamplat pe la sfarsitul sec. XVIII.)
Baga de seama aici: „rumân” este numele sub care era cunoscut țăranul valah dependent (cu persoana și cu bunurile sale) de boier în Țara Românească, între secolele XVI și XVIII.
Marius Sala si colegii lui au ajuns la concluzia ca lexicul limbii romane de azi este intr-o proportie de 71,66% de origine latina sau neolatina.
Din 71,66% doar 30,33% (!!!) de origine latina, restul de pina la 71% au intrat in lexic doar recent, in Epoca Moderna din alte limbi.
Al. de Cihac insa vorbeste de un procent de 47,7% de cuvinte de origine slava, deci mai mare decat procentul de 30% latin! Intrebare: unde, cand si cum au ajuns slavismele in lb-a valahilor?
Concluzia trage-o tu, daca ai curaj si nitica logica.
Ortodoxia. Ortodoxia vlahilor este una de sorginte slava. Pina azi. Si care s-a manifestat initial exclusiv la sud de Dunare, extinderea ei nordica se datoreaza in special caderii Cumaniei in urma invaziei tatarilor din 1241. Si asta spune f. multe. Mai putin extracarpaticilor „clujeni”.
Dragan, tu ce esti? un „nordist”? Sau „nord-vestist”? sau doar un „m__ist”? 🙂
Dragan = frantzstadt = Antiortodox = Gica Ramaru = Mandingo = Tekir = dorel = 93.174.93.145 = orice nick vrea el, pentru ca e un troll cu IP de Olanda
@Dragan
Pentru cretinii ca tine, bursieri Soroș sau mancurți educați în țară cu hârtia igienică scoasă de Pecican, Mitu, Copoeru, etc.(agenți a Budapestei care au ajuns să ne facă manuale altenative de istorie), iată ce scrie în predoslovia Cazaniei lui Varlaam, care a inaugurat Tiparul Domnesc din Iași la 1643, primind titlul onorific: ”Carte românească de învățătură”:
”Cuvânt împreună cătră toată semenția romenească
(…)
IO Vasilie Voevod cu darul lui Dumnezău țiitoriu, și biruitoriu și Domn a toată țara Moldovei, dar și milă, și pace și spăsenie a toată semenția românească pretutinderea ce să află pravoslavnici într-această limbă, cu toată inima cearem de la Domnul Dumnezău și izbăvitoriul nostru Iisus Cristos.
Di întrucât s-au îndurat Dumnezău din întru mila sa de ne-a dăruit, dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre limbă românească (…)”
Sunt cuvintele unui aromân născut pe teritoriul Albaniei de azi într-o zonă atunci curat românească – azi complet uitată de noi și ignorată premeditat, marele Vasile Lupu al Moldovei care a introdus limba română în actele statului după aproape 3 secole de dominație absolută a slavonei. Este urât de dușmanii noștri ca toți românii sud-dunăreni, care fiind cvasi-exterminați acolo de slavii de sud și greci, au venit la nord de Dunăre, ne-au scos din letargia în care ne aflam, contribuind decisiv la nașterea culturii române moderne și redeșteptarea națională, dând zeci și zeci de personalități ignorate azi.
Cât despre exagerările astea cu ”cultura slavonă”, reeditând maculaturile lui Roller, lucrurile stau astfel: În secolele XIV-XV a avut loc al doilea val de catolicizare a spațiului românesc, cu persecuții crunte în Transilvania ocupată(care au dus la dispariția nobilimii române, majoritatea convertită la catolicism și ungurizată peste timp, o parte decăzută și o parte exilată peste Carpați). În Decretul din Turda(1366) și alte documente se scrie negru pe alb că trebuie stârpiți acești valahi necredincioși Papei. Spre sfârșitul secolului XIV, nobilimea exilată care a întemeiat Moldova și Muntenia a organizat un contraatac ortodox, cu sprijin de la Constantinopole și Târnovo, a interzis prozelitismul catolic, iar în vremea lui Vlaicu Vodă și Roman I s-au adus logofeți care au început să scrie actele civile și religioase în slavonă, limbă rămasă necunoscută de peste 90% din populație, știută doar superficial de mare parte a clerului și boerilor, și de mulți domnitori. Alfabetul chirilic vechi a fost adaptat limbii române, iar ulterior Alexadru cel Bun s-a înfuriat de intrigile prozeliților catolici și a poruncit să fie arse toate cărțile latinești. Dacă nu făceau acestă mișcare radicală, dar necesară, papistașii învingeau și azi eram toți unguri până la Nistru, iar la Putna era îngropat baronul Iștvan Mușatffy.
N-a avut nici o importanță limba liturgică atâta timp cât identitatea națională a fost salvată, cultura noastră a fost neolatină și originea nobilă binecunoscută. Din slavonă au trecut în română neologisme și părți ale terminologiei religioase și civile, între sec. XV-XVII; însă limba a rămas curată, așa cum se poate vedea în Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, unde(cu excepția formulelor standard de introducere și încheiere scrise în slavonă) este un text românesc informal și privat, doar cca. 10-15% din cuvinte sunt de origine nelatină.
@Dragan
Cica, dupa cum spun astia, te-ai afla printre lalele sub nivelul marii si aparat de diguri. Deci in sfirsit ai decis sa te stabilesti prin Schengen si bine-ai facut. Singurul lucru cu care impresionezi e felul in care folosesti limba romana. Atit, ca in rest…tot aia.
Cu alde Boia, Pecican, Patapievici sau Plesu ne dam seama ca WC-ul e infundat si a inceput sa rabufneasca.
Tene, tot scrie pe fruntea ta, ca esti un „istoric” ratat.
Esti un obscur functionar public, tinut din mila, cu un discurs de tip „zeama lunga”. Te bagi in treburi care-ti depasesc cu mult capacitatile pe care nu le ai. Somn usor.
holandezule; de ce nu ti-oi vedea tu de treburi pe acolo? Mai iese vreun ban si din serparia asta de nick-ri si aflat in treaba? N-ai slujba, esti frustrat, de ce trebuie sa speli si rufe murdare?
Prostia ungurilor nu are limite