Mai multe trenuri au avut întârzieri, iar circulaţia rutieră a fost perturbată, în urma unui accident produs în această dimineaţă, pe strada Oaşului, din Cluj-Napoca. Şoferul unui autocamion, care transporta o macara, nu a respectat regimul de înălţime a podului CFR din zonă şi a lovit platforma din beton.
Avea o înălţime mai mare de 4 metri, cea permisă, iar macaraua s-a rupt. În urma accidentului, a fost afectată şi o parte din calea ferată care traversa podul.
„S-a auzit o bubuitură. Când am ieşit afară maşina era aici. Din câte am înţeles, era macaraua ridicată. A uitat macaraua ridicată şi s-a agăţat de pod”, povesteşte un martor. „Nu a mai fost accident niciodată”, a spus un locuitor din zonă.
Circulaţia feroviară a fost întreruptă în zonă timp de aproximativ o oră. După intervenţia angajaţilor CFR, traficul a fost reluat, însă doar pe o linie.
„Firul 1 este închis pentru circulaţie, pentru că o grindă a podului este deformată. Macaraua venind pe drum, a lovit grinda podului, infrastructura şi una din patru grinzi este deformată”, a precizat Emanuil Culda, şef al Direcţiei Tehnice CFR Cluj, conform DG24.
Şi circulaţia tramvaielor a fost afectată în urma accidentului. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe, care au ajutat la eliberarea carosabilului, pentru reluarea circulaţiei rutiere în condiţii normale.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

