După ce au făcut investiții pentru a putea vinde lapte de calitate, micii producători din județele Satu Mare, Bihor, Maramureș și Sălaj se văd puși în situația de a da laptele la porci, ca urmare a decizie Friesland Campina, proprietarul mărcii Napolact, de a renunța la contractele cu aceștia.
Potrivit site-ului Știri Agricole „Din iunie, nu mai preiau laptele de la noi, ci din Ungaria. Este un dezastru pentru că numai în Maramureș avem peste 60 de centre de colectare, unde se livrau zilnic 100.000 de litri de lapte. Oamenii sunt terminați”, ne-a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.
Fermierii români livrau laptele către multinațională cu 80-90 de bani pe litru, în condițiile în care laptele importat din Ungaria costă 70 de bani pe litru. Situația în care se află producătorii din Transilvania s-ar putea extinde și în alte zone ale țării, după 1 ianuarie 2015, când vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european, astfel că se vor putea face importuri pe bandă rulantă.
NapocaNews
16 Responses to “Napolact a devenit… Hungarolact! Producătorul olandez importă lapte din Ungaria, în dauna fermierilor din Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu-Mare”
Lasa ca asa va trebuie.Trufia si prostia voastra ardelenilor este proverbiala !!! Toti muistii de „transilvanisti ” or sa va duca la pierzare ! Abia astept autonomia voasta sa ma sgtric de ras cand vor sterge de pe fata pamantului ungurii .Repet, sunteti trufasi si prosti urmasi de iobagi traitori in case de chirpici ( de aia cladirile importante din piatra sunt ale ungurilor fiindca voi nu pupati case de piatra era interzis pentru slugi romane :)))))))) ) Incet , incet o sa va ia dracu pe rand . Bine va fac Olandezii !
Ieri a fost ultima sticla de lapte batut de la NapoC**atLact pe care am baut-o… Succes mult peste granita!
comentariul ungurului de mai sus; ardelenii vor fi la mijloc, intre ungurii care-i dispretuiesc si romanii pe care ei ii dispretuiesc.
Rau e sa fii prost… Si fudul…
@interesant este simplu de tot, sunt impisi ca vitele la abator intr-o singura directie :)))).Bozgorul de mai sus a subliniat foarte bine, se bazeaza pe ingamfarea specifica acestei regiuni, pentru a le face praf coeziuneai. Sunt doua cai de urmat: intarirea coeziunii si reconsiderarea atitudinii pacatoase contra regatenilor sau sub conducere maghiara fiindca nu cred ca in afara de prosti crede cineva ca ardelenii au sanse , ma faci sa rad . Vor fi asimilati in maxim 15/20 de ani ( poate chiar mai repede ) cu ajutor si din vest si din est doar pentru distrugerea statului Roman ! Personal putin i-mi pasa dar sincer regret fiecare sacrificiu facut de Romani pentru a pastra Romania Mare . Iar la final sa vina saltimbancii astia ardeleni dupa cum a subliniat si ala mai sus ingamfati si prosti sa strice tot , pacat , mare pacat . Om trai si om vedea …
Ardelenii adevarati stiu ca supravietuirea romanilor din Transilvania si Marea Unirea a fost facuta de „sudisti” si nu de iobagii autohtoni 🙂
dc l-i se permite ??? nu au o cota fixa de import ..ce face ministerul economiei nu intyerzice importul de lapte??
Gata cu napolactul …eu am terminat de cumparat de la ei …pa ..!!
Napolact shared a link.
10 hours ago
Suntem la fel de dezamăgiți ca și voi de aceste informații eronate, pentru că n-am folosit niciodată pentru Napolact altfel de lapte decât cel colectat din Ardeal. Chiar am crescut volumul de lapte crud colectat anul acesta și vă garantăm că fiecare produs Napolact pe care îl gustați este făcut 100% din lapte din Ardeal. Suntem în plin proces de corectare a acestor informații eronate, deoarece credem într-o comunicare transparentă cu toți partenerii noștri.
http://www.stiriagricole.ro/ce-spune-frieslandcampina-romania-despre-incetarea-colaborarii-cu-50-de-puncte-de-colectare-mici-a-laptelui-11967.html
Capitalismul. Prosti. Mergeau la Nokia, lânga comuna Jucu, asa cum merg mustele la miere. Când a fost vorba de fabricile ceausismului, s-au grabit cu totii sa sparga geamuri si sa fure utilaje si bucati din pereti. Acuma, daca au vândut olandezilor, sa dea la porci, asa cum scrie. Puteau sa-si dezvolte propria industrie. Da' nu-i mai bine sa hotarasca marinarul, piticul cu coasa, blondina-cârnat si plagiatorul pentru tine ? Ba da, mai ales daca esti clujan.
Mai Vali Vijelie…”î-mi” ai invatat tu sa scrii la scoala ungureasca ?
Ridicol..!
Eu nu mai cumpar Napolact!
Pai tu nu stii ca Napolact apartine de olandezii de la FrieslandCampina care primul lucru au inchis grota de la Taga unde se maturau branzeturile alea faine cu mucegai???
http://www.frieslandcampina.com/english/merken-en-producten/brands.aspx
Daca te uiti la poza se vede si Napolact….
La revedere, Napolact!
bataie de joc de munca taranului !lapte pur natural ajunge la porci ! cel putin asa fac eu….statul nu face nimic ptr cei care vor intr-adevar sa faca ceva…am renuntat la cateva vaci …ce sa fac cu atata lapte????sa-l dau pe sant???o sa tin doar ptr familia mea si statul sa cumpere lapte de afara cu smantana trasa si cu apa in doua!! sa aveti pofta la laptele adus din import domnilor guvernanti !