Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a anunţat azi că filiala PSD Câmpia Turzii a început o campanie de sprijin pentru înființarea Parcului Industrial Câmpia Turzii, în vederea dezvoltării economiei din zonă și pentru a sprijini înființarea de noi locuri de muncă în municipiul Câmpia Turzii.

Acest demers vine în completarea atenției guvernamentale de care s-au bucurat muncipiile Turda și Câmpia Turzii în ultimii doi ani, Guvernul Ponta transformând această zonă într-un nod de autostrăzi regional, național prin începerea lucrărilor la autostrada Turda-Sebeș și Autostrada Transilvania, urmând ca în viitorul apropiat și autostrada Câmpia Turzii – Târgu-Mureș să intre în linie dreaptă.

Efortul social-democraților din Câmpia Turzii este îngreunat, blocat de consilierii PNL și PD, care din motive politicianiste refuză să pună umărul la dezvoltarea comunității.

Amintim că în luna iulie viceprimarul PNL Lojigan explica blocarea proiectului deoarece nu exista o „discuţie de principiu” chiar dacă dumnealui. participase la discuții ba chiar a votat acordul de principiu pentru asocierea cu Consiliul Judeţean în vederea construirii parcului industrial.

Importanţa construirii unui parc industrial la Câmpia Turzii este foarte uriasă având în vedere faptul că dezvoltarea economică a oraşului depinde și de construirea acestui parc.

PSD consideră că municipiul Câmpia Turzii are avantaje care trebuie valorificate prin înfiinţarea unui parc industrial: accesibilitatea uşoară la coridorul 4 Pan European, nivelul ridicat al calificării forţei de muncă, atât ca specializări tehnice cât şi economice, tradiţia industrială bogată sau infrastructura existentă. Suntem convinși că o asemenea oportunitate pentru Câmpia Turzii va aduce cu sine creşterea surselor de finanţare pentru bugetele locale, crearea de noi locuri de muncă pentru cei din zonă şi creşterea nivelului de trai al fiecărui cetățean.

Radu Ştefan