E un titlu declanşat de Licitaţia de Crăciun a Casei Artmark, desfăşurată în elegantele saloane ale Hotelului Athénée Palace/Hilton, licitaţie care a marcat o vânzare optimă la capitolele precizate în titlu, în special la bijuterii, fiindcă oferta a fost foarte generoasă, un lot destul de mare de piese sclipitoare. S-a cumpărat tot ce s-a expus, toate sticlele de whisky, cu vechimi variind între 17 şi 28 de ani, apoi seturi de vinuri, în special franţuzeşti, precum o Selecţie a celor mai bune vinuri rosé din Franţa sau o colecţie impresionantă de 73 de sticle franţuzeşti adjudecate cu 4 950 euro.

La bijuterii la fel, rata de adjudecare fiind de aproape sută la sută! S-a luat tot, cu excepţia a două piese: inel de logodnă şi “Leo”, tot un inel de logodnă, decorat cu un safir solitaire. Oare de ce nu le-o fi luat nimeni? Este logodna un eveniment prevestitor? Poartă ghinion dacă iei un astfel de inel? E posibil, dacă românii nu au fost sensibili la această fază din viaţa omului, dar au fost sensibili la maşina lui Ceauşescu, un Paykan Hillman-Hunter, care a fost vedeta serii, depăşind de zece ori suma de pornire, 4 mii euro. Din 43 paşi de licitare, s-a ajuns la 37 mii euro, maşina fiind disputată de 11 colecţionari! Păcat că Ceauşescu nu a fost colecţionar de maşini, că le-ar fi dat de lucru viitorimii. Atenţie, d-le Johannis, prin ce se rămâne în istorie! Nu prin cărţi! Începeţi, pas cu pas, şi colecţionaţi maşini! Regele Mihai le-a luat-o la toţi înainte!

Sigur, nu oricine îşi permite să cumpere o maşină de colecţie, de aceea bătaia peştelui a fost pe bijuterii, mai accesibile. Puteai să iei un pandantiv din aur, în forma unui set de crose, cu doar 250 euro! Aşa că, datorită Artmark, românii sunt mai bogaţi la podoabe distinctive cu aceste sute de bijuterii, una mai atrăgătoare decât alta. Aceşti cumpărători sigur vor face figură aparte la sărbătorile ce vin dacă se vor duce echipaţi cu bijuteriile achiziţionate aici. Cam ce s-a luat?, poate vă întrebaţi.

Iată câteva titluri şi preţuri (care au depăşit de câteva ori suma de pornire) : Pandantiv din aur ornamentat cu safire roz – 900 Euro; Set Limoges, format din inel şi pandantiv din aur alb – 2000 E; Superb inel bărbătesc Fabergé, ornat cu un mare citrin – 1000 E; Elegantă brăţară din aur decorată cu diamante şi safire, marca Charles Krypell – 1 600 E; Set format din inel şi cercel din aur – 3 000 E; Elegant set Art Deco de seară din platină, decorat cu safire şi diamante – 4 750 E; Impunător inel din platină – 1 400 E; Inel din aur, decorat cu acvamarin – 1 800 E; Delicată brăţară din aur roz pavată cu o suită de diamante albastre – 2 500 E; Inel din aur decorat cu un mare morganit – 1200 E. De asemenea, Colecţia de bijuterii a d-nei Marina Dimitropoulus a adunat un total de 12.000 euro pentru cele trei piese licitate!

Românii stau bine la bijuterii, la vinuri şi chiar la ceasuri rare, cum ar fi un Ceas Art Deco de seară, din anul 1930, adjudecat la 1000 E, dar stau mai prost la capitolul artă plastică, care ar fi trebuit să fie focusul licitaţiei. La acest capitol, licitaţia a fost un eşec. De altfel, nici nu s-au licitat piese deosebite. Cu excepţia a două tablouri de Margareta Sterian, Închinarea magilor (luat cu 1 800 E) şi Obiceiuri de iarnă, nesolicitat (!!!), deşi preţul de pornire era de o mie euro, restul lucrărilor au fost semnate de artişti “second hand”, ca Aurel Breileanu, Nicolae Constantin, Ludovic Bassarab, Ignat Bednarik, Bob Bulgaru, Ion Bărbulescu, Dorel Topan, Iosif Rosenbult, Lucia Demetriade, Jean Neylies, Florin Niculiu, care nu ne spun nimic, dovadă că lucrările lor s-au achiziţionat cu sume derizorii, în medie 450 euro. A mai compensat situaţia câteva icoane vândute destul de bine! Varză. Amestec de sacru şi profan. Nici piesa Cuminţica de Aurel Jiquidi nu a fost licitată de nimeni! Din tot acest lot, doar Iarnă peste dealuri de Viorel Mărginean a atins 1 200 euro. Tablouri hibernale sau care să evoce sărbătorile ce vin, nu prea au fost, dimpotrivă, ne-au arătat nivelul licitaţiei de artă prostioare ca Joiana la baie sau Guleraşul alb.

Cu arta stăm prost, românii se omoară după distracţii, după curiozităţi, dovadă că maşina Răposatului, vinurile şi bijuteriile s-au licitat într-o stare de delir, concurenţa a fost acerbă, mai ales pentru piese care întruchipau “o fetiţă cântând”, un pandantiv în “formă de arlechin”, o “inimă de diamante”, un inel “Yin şi Yang”, “inimi de perlă”, “steluţe de diamante”; o brăţară din perle cu închizătoarea din floare de safire, o colecţie de figurine, un lot format din lumânare miniaturală şi brad, o colecţie de instrumente muzicale, una de biciclete miniaturale şi alte prostii de lux.

Semnul marii crize prin care trece ţara se vede şi aici. De altfel, Ceauşescu se află într-o accentuată reabilitare la toate capitolele, prin mediatizara pe Yahoo, unde i s-a acordat o rubrică zilnică, vorbindu-se despre faptele lui comuniste, care timp de 25 de ani au stârnit ironia şi acum apare admiraţia! Cine ar fi crezut aşa ceva? Dar conducători ca Iliescu şi Băsescu, care au compromis total instituţia prezidenţială, nu mai vorbim de ştersul Constantinescu, au făcut loc fostului dictator, care, până să apară din ceaţă Johannis, ocupa lejer fruntea în preferinţele virtuale ale alegătorilor! Iar acum maşina lui, în care licitatorii îl şi vedeau aievea pe nea Nicu făcând din mână, în dreapta şi stânga, semn că demolările sunt necesare, trebuie să continue!

Acest fapt de criză la arta propriu-zisă l-am discutat şi cu dl.Valeriu Sângeorzan, director de comunicare la Armark, căruia i-am propus o lansare a cărţii BRANCUSI IN AMERICA, dar se uita la mine mirat şi mi-a spus că scandalul din jurul piesei Cuminţenia pământului dovedeşte că nici părintele artei moderne nu are căutare aici. Sigur, am constatat acest fapt şi la Târgul Gaudeamus, categoric, interesul românilor faţă de Brâncuşi este foarte scăzut. Brâncuşi a realizat Cuminţenia pământului în 1907, iar în 1911 a vândut-o inginerului Gheorghe Romaşcu. Şi Brâncuşi a ieşit din joc. Dar a intrat România comunistă, care a luat cu japca lucrarea în anii ’50, când Brâncuşi era blamat ca decadent, când i s-a respins şi donaţia (Atelierul), ca apoi, peste alţi 50 de ani să fie retrocedată moştenitorilor. Dar unele acte dovedesc ca ea e proprietatea Muzeului Naţional de Artă, de aceea guvernul lui Ponta declară că ţara nu poate să o mai cumpere a doua oară! De ce nu se face reparaţia morală necesară? Vorba ceea, „chestii, socoteli”. Brâncuşi a făcut o capodoperă, a făcut-o la Paris, desigur, un simbol al pământului, iar ai noştri compromit orice privelişte.

Şi pe alte cazuri se poate face o istorie a României moderne, analizând raportul românilor faţă de Brâncuşi şi opera lui de-a lungul timpului. O astfel de analiză chiar fac în cartea mea. Şi, în raport cu Brâncuşi, istoria modernă a României iese rău şifonată. E compromisă. Dar acesta este un alt subiect, deşi se leagă de primul, fiindcă uşurătatea şi superficialitatea ţin în mare măsură nu numai de bani, ci şi de educaţie.

Grid Modorcea