După publicarea articolului despre ruptura dintre frații George și Victor Roncea și Partidul România Unită, cei doi jurnaliști și activiști anticomuniști invocând eliminarea din statutul formațiunii în curs de constituire a propunerii privind principiul lustrației, pentru prevenirea accederii în funcții de conducere a foștilor activiști PCR sau cadre din fosta Securitate sau alte structuri represive ale regimului ceaușist, deputatul Bogdan Diaconu, liderul PRU, a invocat o decizie a Curții Constituționale.

Este vorba de Decizia 308 din 28 martie 2012, judecătorii decizând la vremea respectivă că principiul lustraţiei este neconstituţional. Liderul PRU a spus astfel că dacă în statutul formaţiunii s-ar fi făcut referiri la lustraţie, s-ar fi oferit practic un pretext Tribunalului Bucureşti să respingă înregistrarea partidului.

Redacţia FrontPress a publicat în exclusivitate o replică semnată de George și Victor Roncea, prin care cei doi combat acest argument.

În urma demisiei fraţilor Roncea, care a creat valuri în lumea naţionalistă din ţara noastră, dr. Vlad Hogea, prim-vicepreşedinte P.R.U. a trimis în exclusivitate pentru NapocaNews o declaraţie pentru a lămuri opinia publică, din punctul de vedere al partidului său această plecare „zgomotoasă”. Redăm integral textul:

„În jurul unei manipulări

Nichifor Crainic scria, acum aproape 7 decenii: ”O formidabilă acţiune de compromitere se organizează imediat în jurul unei personalităţi, din moment ce ea devine motor moral sau ideologic al românismului”. Evident că această eternă campanie de defăimare nu avea cum să ocolească, în vremurile noastre, Partidul România Unită. Am evitat, cu inspirație, să introducem în Statutul PRU un ”cartof fierbinte” (o falsă lustrație, la grămadă, cu efect de bumerang, declarată neconstituțională în două rânduri – în 2010 și, respectiv, în 2012), care ar fi dus, categoric, la contestarea, amânarea și, fatalmente, împiedicarea înregistrării Partidului România Unită. Deciziile Curții Constituționale nr. 820 din 7 iunie 2010 și nr. 308 din 28 martie 2012 sunt foarte clare și trebuie urmate și respectate, indiferent dacă ne convine sau nu conținutul acesteia. Asumarea unor prevederi statutare cu vădit caracter neconstituțional (și pe formă, și pe fond!) ar fi fost absurdă. Ea nu a existat, ca ipoteză de lucru, decât în portofoliul unicului ei ”inițiator” (”nomina odiosa”!), care acum semnează la dublu, ca să mimeze ieșirea din recluziune. De aici și supărarea sa: dovedindu-se inapt să-și ducă misia la bun sfârșit (pe principiul: unul strecoară ”șopârla” și altul o scoate la iveală), recurge la ce se pricepe – să arunce cu noroi în singurul partid naționalist, de generație, al României contemporane.

Partidul România Unită rămâne fidel Doctrinei Național-Democrate și principiilor sale programatice: justiție socială, protecționism economic, meritocrație, eradicarea corupției, apărarea românismului și a civilizației creștine, combaterea extremismului de orice tip, reîntregirea națională. Nu ne vom scufunda în mocirla unor polemici sterile. S-a dărâmat destul în țara noastră, de un sfert de veac încoace; a venit vremea să mai și construim. Iar pe cel care a luat calea apostaziei hulitoare – îl trimitem la Mircea Eliade: ”A renunța la românism înseamnă pentru noi, românii, a renunța la viață, a te refugia în moarte. Sunt oameni care au făcut asta. Dumnezeu să-i ierte! (…) Românitatea, adică organismul acesta viu la care participăm cu toții, îi elimină de la sine”.

Dr. VLAD HOGEA
Prim-vicepreședinte al Partidului România Unită”

 

 

roncea-brothers

Fraţii Victor şi George Roncea