Duminica ( 15 martie 2015) am ajuns, de dimineata, in comuna Mihai Viteazul dand curs numeroaselor solicitari ale gospodarilor disperati de distrugerea caselor si a agoniselii lor de o viata de catre traficul greu datorat constructiei Autostrazii Turda-Sebes.

Am fost acolo cu gandul sa gasim solutii inainte de izbucnirea unei rascoale. Oamenii se plang, pe buna dreptate, ca legislatia in vigoare nu este respectata, constructorul incalcand toate cele trei limitari pe care legea i le impune la transportul materialelor: cea de greutate a vehiculelor incarcate (max. 22 tone), de viteaza (max.30km/h) si de orar (noaptea si duminica transporturile fiind interzis). Desi au facut toate demersurile legale, iar organele abilitate s-au sesizat si au inmultit controalele (ISCTR – tonajul, iar Politia viteza in trafic) totusi soferii camioanelor de mare tonaj se pare ca se avertizeaza intre ei si opresc in parcari odata cu depistarea unor asemenea controale in trafic, sau a oricaror forme de control sau atentie, precum s-a intamplat si astazi, cat am fost eu prezenta insotita fiind de catre jurnalistii de la Gazeta de Cluj.

Oamenii se tem, insa, cel mai mult de venirea verii, cand vremea va permite sa se lucreze la Autostrada la capacitate maxima, acum fiind vorba de cca. 30 %. Avand experienta constructiei tronsonului de autostrada Turda-Gilau , si avand in vedere ca din vara va incepe lucrul si la tronsonul Campia Turzii – Targu-Mures, oamenii se asteapta la ce e mai rau si sunt pregatiti sa iasa in strada pentru a-si apara agoniseala de o viata, platita scump prin Spania sau Italia, departe de familie si copii sau prin credite bancare.

Dupa slujba religioasa, m-am intalnit cu oamenii in fata bisericii si intr-una din gospodariile afectate. Oamenii mi-au spus la unison acelasi lucru: sunt foarte speriati ca li se prabusesc casele, mi-au aratat fisurile din pereti, faianta, gresie, parte exterioara. Impresia mea generala este ca acesti oameni vor un minim respect, nu vor sa faca scandal. Cu o singura voce, toti gospodarii mi-au spus asa: “Doamna deputat, poate unii ne cred nebuni, dar eu am lucrat in Spania sa fac casa asta. In 2009 am terminat-o si am stat departe de fata mea ca sa am aceasta casa, am contruit si un sant de 2 m tocmai pentru rupere de socuri si tot degeaba.” Omul asta a filmat un pahar cu apa care in momentul trecerii camionelor tremura si se misca apa in pahar. O femeie trista si plapanda m-a intebat ca ea la cei 62 de ani ai sai cum sa-si repare casa din pensie? O alta casa renovata in decembrie este deja cu tavanul crapat. Oamenii nu au asteptat mila nimanui, s-au organizat exemplar, in spirit democratic si liberal si au adunat 90 de semnaturi de la proprietarii de imobile de la strada principala. Apoi s-au dus cu lista la Primarie.
In urma acestui demers, primarul a chemat toate autoritatile responsabile (CNADNR, IPJ, ISCTR, Institutia Prefectului) si la adunare au prezentat pericolul iminent si deja produs. Toti cei prezenti si-au exprimat solidaritatea si si-au anuntat implicarea in rezolvarea problemei. Astfel, ISCTR a instituit controale pentru tonajul masinilor, Politia a pus radare pentru viteza. Din pacate, legea se respecta doar cand exista autoritatile in zona, pe timpul acestor controale. In restul timpului fiecare face cam ce doreste in dauna proprietatilor, ba mai mult, circula si duminica cu piatra de la Baisoara, cand doar cariera de la Ocolis e inchisa, si se poarta cu un dispret total fata de localnici (soferii se rastesc frecvent la acestia, o astfel de ocazie fiind chiar filmata de Kanal D).

Pentru a se feri de consecinte neplacute, transportatorii se folosesc de tehnologie si de o lacuna a legislatieie. Adica se anunta prin statii si raman sau opresc in parcari pentru ca, desi legislatia permite ISCTR sa opreasca un vehicol aflat in trafic pentru a fi cantarit, nu are acest drept daca vehicolul stationeaza intr-o parcare. Astfel, la un moment dat erau si 50 de camioane stationate pentru a evita controlul tonajului, spun localnicii. Fluxul mare de masini grele pe timpul noptii este un alt aspect al cosmarului acestor oameni, pe langa piatra care cade incontinuu din camioane. Iar in satul Cornesti situatia e si mai grava deoarece acolo casele sunt mai vechi.

Printre solutiile propuse s-a desprins una aparent viabila si pe care o voi supune spre analiza autoritatilor competente. Astfel, exista un drum de hotar, pe langa canalul de irigare, care duce exact la santierul de la autostrada . Pe langa faptul ca e mai scurt si , deci, in avantajul constructorului , mai rezolva si problema satului Cornesti. O comisie s-a deplasat la acel drum si a hotarat ca il vor repara si amenaja. Eu am propus sa ii cerem Ministerului Transporturilor sa preia in administrare acel drum, ca organizare de santier, si sa-l pietruiasca, pentru ca, in primul rand, ar fi in folosul celor doua lucrari de la Autostrazile Turda-Sebes, Tg.-Mures – Turda. Iar, in cazul nerespectarii normelor, sa se interzica accesul la drumurile prin localitati pana se termina amenajarea acestui drum de hotar. Am discutat cu consilierii liberali sa initieze o hotarare de Consiliu prin care sa ceara preluarea drumului unde este vechea calea ferata pentru a se face o centura ocolitoare a comunei Mihai Viteazu. Acest lucru ar fi posibil printr-o Hotarare de Guvern, deoarece drumul este in administratia Ministerului Transporturilor. Pentru detalii exacte am sa ma documentez in cel mai scurt timp posibil. Le-am promis localnicilor ca voi solicita sa se faca acel drum de hotar.

De asemenea, voi cere Ministerului Transportuluisa sa delege constructorii autostrazii sa amenajeze ei drumul, care trebuie doar pietruit, si este in beneficiul tututror partilor implicate. M-a impresionat profund ca unul dintre localnicii afectati de aceasta situatie i-a scris o scrisoare presedintelui tarii in care isi spune povestea si ii marturiseste ca nu mai rezista. Pentru a-si sustine pledoaria a trimis chiar dovada depasirii vitezei de catre camioane printr-o filmare facuta din propria masina, filmare care , alaturi de lista semnatarilor petitiei se afla si in posesia mea. Acesta sustine ca doreste sa previna un dezastru: sa nu se ajunga in situatia tragica in care, odata cu taierea panglicii de la Autostrada, cele doua localitati sa fie practic in ruine, iar proprietarii pagubiti, lasati fara truda vietilor lor.

Un aspect interesant este ca oamenii au fost foarte curiosi sa stie cine mai stia ca merg acolo pentru ca pe parcursul vizitei mele prin comuna n-a trecut nici macar un camion. Ba mai mult, acelasi lucru s-a intamplat si cand a fost prefectul Gheorghe Vuscan, de parca cineva ii informeaza. Aceasta vizita fusese anuntata in prealabil intr-o emisiune pe care am avut-o sambata seara, la Radio Cluj si moderată de Horea. In aceasta vizita m-a insotit un tanar si entuziast reporter al Gazetei de Cluj, Mihaela Trif, care este originara tocmai din Mihai Viteazul si care nu avea cunostinta de aceste probleme ale localnicilor. Avand in proprietate o casa la drumul principal, abia cu aceasta ocazie a realizat de ce e aceasta crapata in diverse locuri. Sunt hotarata sa fac toate demersurile necesare pentru a atenua si preveni aceasta tragedie in desfasurare in comuna Mihai Viteazul, inclusiv pentru ca acestia oameni de bun simt, care nu vor scandal si nu cer nimic inafara de respectarea legii, si-au pus speranta in mine ca-i voi ajuta.

Angajamentul meu fata de acesti gospodari este unul ferm, si, ca liberal, cred cu tarie ca dreptul la proprietate si demnitate este sfint si trebuie protejat de stat. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

Deputat PNL Cluj
Elena-Ramona Uioreanu