Exploatarea nemiloasă, lipsită de raţiune şi, mai nou, ilegală din pădurile României de către firma Schweighofer Holzindustrie din Austria trebuie să înceteze imediat. Austriecii de la Schweighofer Holzindustrie sunt chintesenţa sau emblema exploatării resurselor naţionale de către firmele şi multinaţionalele, străine, în dauna poporului român. Austria, după cel de-al doilea război mondial, avea doar 40% teritoriu împădurit, ca în urma unei politici protecţioniste să aibă în prezent aproape 80% din ţară cu păduri, pentru ca austriecii să respire aer curat şi să trăiască sănătos. În schimb, dacă în Austria pentru un copac tăiat faci puşcărie, firma Schweighofer Holzindustrie s-a reprofilat pe exploatat codrii României. În 1990, România avea circa 29% din teritoriu împădurit, azi şi datorită exploatării forestiere fără măsură a firmei Schweighofer Holzindustrie, ţara noastră abia mai are 21% suprafaţă împădurită, românii trăind în poluare şi într-un mediu nesănătos. E firească revolta românilor, care sâmbătă, 9 mai, de Ziua Europei, vor ieşi în stradă cu zecile de mii să protesteze faţă de firma austriacă Schweighofer Holzindustrie, care a tăiat fără discernământ pădurile noastre. Compania austriacă deține în România cinci locații de prelucrare a lemnului la Sebeș, Rădăuți, Siret, Comănești și Reci. Pe propriul lor site compania scrie că are 2.500 de angajați și este liderul de piață în domeniul prelucrării lemnului din România. Compania activează în România din 2003 când – în timpul mandatului premierului Năstase – s-a decis concesionarea pădurilor pentru o perioadă de zece ani. În urma acestui demers legislativ, companiile austriece Egger, Kronospan si Schweighofer au acaparat rapid piața.A fost preţul integrării României în UE spre beneficiul austriecilor şi spre poluarea românilor. În cursul acestei săptămâni influenta publicație germană Der Spiegel a scris pe larg despre “Mafia Schweighofer Holzindustrie și defrișarea pădurilor virgine din România”. Jurnaliștii au plecat de la cazul concret al unui activist român care a filmat modul în care firma austriacă Schweighofer a achiziționat spre procesare lemne tăiate ilegal din pădurile României. În România exista un Hotline pentru a verifica originea lemnului.
Firmele austriece au făcut profit de sute de milioane de euro. România a fost despădurită în complicitate cu politicienii români. E vremea ca firma austriacă Schweighofer să plătească pagubele imense aduse României şi să plece acasă în Austria. Românii din Viena s-au mobilizat şi vor picheta sediul firmei austriece în acest weekend. România trebuie să-şi ia pădurile înapoi şi să se limiteze drastic prin lege şi cu sancţiuni grele tăierea de material lemnos. Dacă firma Schweighofer nu pleacă acasă, în Austria, şi continuă defrişările, peste câţiva ani zicala românească „codru-i frate cu românul” va fi o legendă istorică. La greu codrul a fost locul de refugiu al românilor. Şi pe acesta ni-l fură străinii, lăsându-ne mai săraci, mai goi şi într-un mediu tot mai poluat. Români, ieşiţi în stradă şi opriţi jaful din pădurile virgine ale României.
Ionuţ Ţene
4 comentarii la “„Codru-i frate cu românul”! De ce Schweighofer Holzindustrie trebuie să plece acasă, în Austria”
Am mai spus! Toate afacerile facute de reprezentantii Romaniei cu austriecii si greci au fost mie la unu in defavoarea Romaniei.Iti vine sa crezi ca serviciile platite de prostimea din Romania lucreaza pentru austria si grecia.Sunt curios cati dintre academicienii infractorilor din politic,srvicii au actiuni la firmele sus-mentionate.
http://suceavanews.ro/171545/administratie/ministrul-mediului-despre-autorizarea-gropii-de-gunoi-de-la-pojorata-este-un-mic-blocaj-trebuie-sa-tinem-cont-si-de-plangerile-facute-de-cetateni/
[…] de Ionuţ Ţene NapocaNews […]
Fara „DOAR si POATE” Firma Austriaca va trebuii sa regleze conturile cu STATUL ROMAN dar paralel „CEI CARE SE FAC VINOVATI ” de incheierea unor asemenea „CONTRACTE DEZASTRUOASE ” va trebuii sa plateasca cu inchisoare la regim strict (fara sa aiba drepturi decit la piine si apa ) pe perioada cit se refac padurile ….CODRII NOSTRII nu au avut nici un drept de „APEL” sau de „RECURS”….la „Curtea de Apel ” sau „Inalta Curte de JUSTITIE si Casatie „……dar uite ca se intimpla si minuni ….ce vinovati de atitea infractiuni printre altele primesc ca „BONUS” pedepse de inchisoare cu regim de „ODIHNA si RECREERE ” ,timp in care sint si apreciati si stimulati sa-si scrie memoriile si volumele de carti ….iar dupa „UN COMPORTAMENT EXEMPLAR ” li se reduce termenul la „JUMATATE „……………CODRII NOSTRII SINT INJUMATATITI !!!! Ce mai cauta SCIRBA de „NEPOTELUL LUI MATUSA TAMARA ” pe la televiziuni ????….si prostimea mai si cumpara „VOLUMELE” lui prin librarii …..vorba noastra din strabuni …APA TRECE PIETRELE RAMAN…..si sint sigura ca PIETROAIELE nu se vor clinti ,atita timp cit doar un firicel de apa (natiunea romana) va umezi imaginea si umbra lor…….. doar unirea FIRICELELOR de apa ,a PIRIURILOR si a RIURILOR vor da „PUTEREA ” necesara de „A CLINTII ” din loc pietroaiele ce stau in cale si care isi au locul acolo in „HAUL DIN PRAPASTII „……