Într-o scrisoare deschisă trimisa astăzi Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, urmaşii foştilor deţinuti politici legionari semnatari ai scrisorii deschise din 17 iulie 2015 (prin care cereau preşedintelui Iohannis să nu promulge legea “antilegionară”) au solicitat demiterea domnului Andrei Muraru din poziţia de consilier prezidenţial.
”Domnul Andrei Muraru, în loc să apere istoria şi memoria lupte anticomuniste (mai ales în calitatea sa de istoric şi de fost preşedinte IICCMER) atacă public statul de drept şi încălcând imparţialitatea justitiei, care este garantată de Constituţie, invită Institutul Elie Wiesel să pornească o vânătoare de „infractori” pe tot cuprinsul ţării, dintr-o scrupuloasă grijă „ca legea să se aplice unitar” a declarat presei Preot Marius Vişovan, fiul profesorului Aurel Vişovan, deţinut politic timp de 16 ani, trecut prin infernul reeducărilor de la Piteşti.
Vă prezentăm Documentul trimis președintelui Klaus Iohannis:
”Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României
SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate Domnule Preşedinte,
După semnarea decretului de promulgare al legii „antilegionare” (mai corect spus antiromâneşti), domnul consilier prezidenţial Andrei Muraru a făcut publice câteva afirmaţii care ne-au surprins şi îngrijorat.Domnia sa a făcut mai multe declaraţii în cadrul conferinţei „Extremism, antisemitism, naţionalism – pericolele contemporane ale Europei”.
Mai întâi domnul Muraru a susţinut că această lege este îndreptată împotriva cultului lui Nicolae Ceauşescu. Nicăieri în lege nu se discută despre comunism – acest fapt constituind unul din marile neajunsuri ale legii. Domnul Muraru a folosit acestă explicaţie slabă şi nepotrivită încercând să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratul obiect al legii: înfierarea tovărăşească a legionarilor, generalilor şi ofiţerilor armatei române, marilor intelectuali şi duhovnici ai României interbelice, „sfinţii închisorilor” etc.
În urma acestei afirmaţii ne întrebăm dacă nu cumva domnul consilier Muraru v-a prezentat şi dumnevoastră legea în acest sens, ca fiind o legeîmpotriva comunismului şi a cultul lui Ceauşescu, fără să vă informeze asupra faptului că legea în fapt recunoaşte valabilitatea sentinţelor comuniste şi reincriminează pe toţi oponentii comunismului.
Mai mult decât atât, domnul Muraru a înştiinţat opinia publică că Serviciul Român de Informaţii monitorizează deja internetul în căutarea de victime cu care să hrănească noua şi flămânda lege.Probabil Serviciul Român de Informaţii a mandatat pe domnul Muraru să facă afirmaţii în numele aceste instituţii.
Ca şi cum acestea nu erau suficiente, tot domnul Muraru a precizat că Institutul Elie Wiesel va acorda asistenţă organelor judiciare pentru implementarea noii legi. Acest fapt s-ar datora faptului că unele parchete s-ar putea dovedi prea îngăduitoare şi nu ar aplica sancţiuni suficient de severe.
Domnule Preşedinte, afirmaţia domnului Andrei Muraru este un atac asupra statului de drept. Imparţialitatea justiţiei este garantată de Constituţia României. Să înţelegem din afirmaţiile domnului consilier prezidenţial că Institutul Elie Wiesel se va ocupa de sesizările penale şi că parchetele vom acţiona la recomandarea acestui Institut care va şi evalua dacă decizia parchetului sau tribunalului este corectă? Că statul român nu are încredere în justiţia acestei ţări şi se teme că ea nu ar acţiona conform legii şi de aceea este rugat Institutul Elie Wiesel să verifice dacă justiţia română îşi face treaba?
Nu este suficient faptul că Institutul Elie Wiesel decide astazi cine poate fi considerat erou anticomunist şi cine e infractor? Nu este suficient că deja solicită deschis demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu şi plăcii comemorative închinate lui Nichifor Crainic (aşa cum am avertizat şi noi în nenumărate rânduri, inclusiv în Petiţiile transmise Preşedenţiei)? Acum va decide dacăjustiţia româna este sau nu capabilă să decidă singura? Aşa s-a întâmplat şi în cazul celebrelor Tribunalelor Populare care deasupra justiţiei autentice au decis pe criterii politice dictate de bolsevici cine este vinovat politic şi nu juridic.
Domnule Preşedinte, atitudinea domnului Muraru ne îngrozeşte. Domnul Muraru este istoric, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Nu are nicio competenţă de a se pronunţa asupra justiţiei. Din nefericire declaraţiile domniei sale se răsfrâng şi asupra Administraţiei Prezidenţiale din care face parte.
Domnule Preşedinte, din aceste considerente urmaşii foştilor deţinuţi politici din România vă cer demiterea domnului Andrei Muraru din funcţia de consilier prezidenţial.
Vă rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre,
În numele urmaşilor foştilor deţinuţi politic,
Preot Marius Vişovan
Fiul profesorului Aurel Vişovan, deţinut politic timp de 16 ani, trecut prin infernul reeducarilor de la Piteşti”
NapocaNews
10 comentarii la “Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis! Urmaşii foştilor deţinuţi politici legionari cer demiterea consilierului prezidenţial Andrei Muraru”
Da^domnu johan s-a intors din excursii sau vacante?
AM ZIS CA-I O LEGE AMBIGUA SI UITE MAI SUNT SI ALTII DE ACORD-AFARA CU MINCINOSII DE REA CREDINTA SI RUSINE PTR CEI CARE VOR CU ORICE PRET SA BAGE PUMNUL IN GURA OPINIEI PUBLICE….DE CE TACE PRESA….
E ocupat Iohannis de bikini marca Ciucu a lui Carmen la Neptun. Nu cred ca are timp de petiții patriotice
[…] via NapocaNews […]
V-am mai rugat si altadata,nu mai folositi expresia”domn”atunci cid va referiti la Johanis!Ala este un sas imputit pe care va trebui sa-l alungam grabnic din fruntea tarii si sa-l inlocuim cu un patriot,Funar,de pilda!
Chiar ati crezut fraierilor ca imi pasa de romani si de Romania?
Sasii si maghiarii sunt etniile superioare care conteaza, romanii sunt tigani. Voi rupe Ardealul de Romania si voi nu veti putea face nimic.
Klaus Johannis / 8 Aug 2015 3:02pm # asta ramane de vazut ghegule
Muraru asta este un istoric competent si cu experienta? Sau e un personaj promovat politic. Cred ca ultima varianta e cea plauzbibila pt ca si ce scrie wikipedia e destul de succint. Nu se arata acolo deloc „marea opera” a acestui politruc:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Muraru
Acest Muraru este vandut evreilor, care l-au sponsorizat din greu in anii trecuti. Este un baietas avid dupa cariera politica. Este un servitor al acelui capcaun, Florian, seful de la Elie Wiesel, un trepadus si un pui de comunist, care isi da niste aere de bufon.
Ii asta mare istoric cum is eu papa-n Vietnam.
In CV-ul lui de la adresa de mai jos:
http://www.studiulcomunismului.ro/ro/staff/curriculum_vitae_andrei_muraru
se spune ca:
2005 – licenţiat al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie, specializarea Istorie
mai – iulie 2006 – expert, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER)
Deci intr-un an de zile de la absolvire asta a devenit „expert” in studiul comunismului. Experienta arata (se poate consulta informatia) ca expert intr-un domeniu, devii dupa aprox 5 ani de studiu/practica in acel domeniu. Exceptiile probabil ca sunt geniile. Avem oare de-a face cu un geniu? Nu cred. Eu cred ca e un om propulsat politic si cam atat.
Ia sa vedem asta, tot din CV:
februarie 2006 – octombrie 2007, consilier, Cancelaria Primului-Ministru
Deci la nici un an de la terminarea studiilor devine consilier ministerial. Asta miroase a promovare pur politica de la o posta! Si se mai erijeaza in mare holocaustolog nu-i asa? Rusine ca nici in oamenii tineri nu se poate avea incredere. Sunt tot niste spalati pe creier!