Distribuie articolul

O uriașă personalitate a culturii române a fost aruncată, în mod intenționat, într-un con de umbră. După 23 august 1944, regimul sovietic de ocupație l-a pus la index, excepționalele sale lucrări din varii domenii (sociologie, etnologie, etnografie, filosofie, pedagogie, literatură și poezie) fiind, în cea mai mare parte, interzise.

Ernest Bernea s-a născut în 28 martie 1905, la Brăila, din tată moldovean, provenit din județul Galați, și mamă ardeleancă, provenită din Săcele, județul Brașov. Făcea parte dintr-o familie săracă, cu opt copii. Tatăl său s-a îmbolnăvit grav, pe când Ernest avea doar 13 ani, iar fratele său mai mare a murit la vârsta de doar 19 ani. În aceste condiții, Ernest Bernea este adoptat de militari, devenind copil de trupă, ceea ce i-a permis să absolve liceul. După terminarea liceului, urmează simultan cursurile Facultăților de Filologie și Filosofie. În timpul studenției a fost fascinat de personalitatea Profesorului Nae Ionescu.

După ce devine licențiat al celor două facultăți, Bernea primește din partea statului român o bursă la Paris. Acolo audiază cursurile etnografului Marcel Mauss și obține diploma la „Hautes Etudes”. Un an mai târziu, la Freiburg, urmează cursurile de filozofie greacă ale lui Martin Heidegger.

Începând din 1928, Ernest Bernea participă la cercetările monografice de teren și desfășoară o activitate intensă în cadrul Institutului Social Român, condus de Profesorul Dimitrie Gusti.
Din 1935 se desprinde de școala gustiană și, împreună cu Ion Ionică și Dumitru Amzăr, fondează publicația „Rânduiala”, o „arhivă de gând și faptă românească”. În această prestigioasă revistă, Bernea avea să-și publice vestitul său studiu „Tradiție și revoluție”. Eseistul susține că tradiția este „ceea ce ni s-a transmis și se manifestă viu în ființa noastră și nu tot trecutul mort sau accidental”. „Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creștere deplină și firească”, era propunerea lui Bernea.

În același an, Ernest Bernea devine conferenţiar la catedra de antropogeografie din cadrul Universității București, condusă de savantul Simion Mehedinţi, unde a predat sociologie comparată şi etnologie (primul curs universitar pe această team ținut în România).

Convingerea marelui etnolog era că vechiul sat a ținut viu poporul român în istorie aproape o mie de ani. Articolele publicate în “Rânduiala” aveau să constituie mai târziu, în perioada bolșevică, capete de acuzare îndreptate împotriva autorului.

Faptul că Bernea a scris că Revoluția Franceză și Rusă sunt vinovate de distrugerea ordinii creștine a lumii nu-i va fi iertat niciodată. Încrederea în civilizația sătească, în viziunea românească a lumii și apropierea de Corneliu Zelea Codreanu vor fi acuzațiile permanent aduse lui Bernea de bolșevici.

În cazul întemnițării și interzicerii îndelungate a lui Ernest Bernea, se vor confirma cuvintele lui Lenin către Giovani Papini, cum că bolșevismul „reprezintă un triplu război: războiul barbarilor științifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului și al orașului împotriva satului. Or în aceste războaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebuie suprimat… Cel care rezistă va fi suprimat ca o tumoare malignă”.

Convingerile de dreapta ale lui Bernea au dus la prima sa arestare, în timpul regimului dictatorial al Regelui Carol al II-lea. În martie 1939, a fost închis timp de câteva luni în lagărul de la Vaslui.
După înlăturarea lui Carol al II-lea, Bernea devine director de studii în cadrul Ministerului Propagandei Naționale. În vara anului 1942 este arestat din nou, fiind dus în lagărul de la Târgu-Jiu și la Penitenciarul Târgu Ocna. A fost acuzat, fără dovezi, de continuarea activității legionare, interzise în acea perioadă. Eliberat după o lună, primește funcția de director de studii în Ministerul de Externe, de unde avea să fie epurat de Ana Pauker, în anul 1947. Hotărăște să se retragă în satul Poiana Mărului, din Țara Făgărașului, unde se angajează ca profesor la școala din sat.

Este rearestat din august 1949 până în martie 1950, sub pretextul participării lui Bernea la un „complot”. În iulie 1952 este iarăși întemnițat și trimis la Canal. După doi ani de detenție, este trimis cu domiciliu obligatoriu în comuna Schei, regiunea Galați. De aici, va fi din nou arestat în martie 1955. Este condamnat la 10 ani de detenție grea și confiscarea parțială a averii, fiind acuzat pentru „activitatea intensă contra clasei muncitoare”. A fost întemnițat la Jilava, Văcărești, Aiud și Canal, până în anul 1962.

Într-un interviu acordat scriitorului Banu Rădulescu, publicat în revista Memoria, în 1990, Ernest Bernea spunea: „Cel dintâi procuror care și-a formulat o acuzație – dacă acuzație se poate numi – a fost că… în studiile mele m-am ocupat de țărani și sate și nu de muncitorimea de la orașe”.

Ori de câte ori întreba reprezentanții autorităților bolșevice care e vina sa, i se răspundea invariabil că a făcut mult rău generației sale și tinerilor cu „îndemnul spre creștinism”.

După eliberarea din închisoarea Aiud, Bernea a fost angajat la Institutul de Folclor al Academiei Române, unde a lucrat până în 1972, când a fost pensionat forțat.

În 1984, la vârsta de 79 de ani, Ernest Bernea avea să fie din nou reținut de Securitate. A fost bătut și i-au fost confiscate șapte manuscrise, majoritatea dedicate satului românesc.

Ernest Bernea s-a mutat la Domnul în data de 14 noiembrie 1990 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Atacat în timpul vieții de satrapii culturii române (Ovidiu S. Crohmălniceanu și Zigu Ornea), Bernea avea să fie atacat și după moarte, în mod special de Leon Volovici și, din nou, de Zigu Ornea, care a scris împotriva tuturor curentelor semnificative ale culturii române și a corifeilor acestora.

Prin adoptarea legii 217/2015, o lege care, sub masca interzicerii extremismului, dispune re-întemnițarea unei culturi majore și a unor modele duhovnicești, Ernest Bernea este din nou „vinovat fără vină”. El este din nou pus la index, pe baza sentințelor instanțelor bolșevice, validate neconstituțional prin această lege. Este, în fond, victima unui nou dictat ideologic, impus de Institutul „Elie Wiesel”, condus de Alexandru Florian, fiul ideologului bolșevic Radu Florian.

În Enciclopedia valorilor reprimate, coordonată de Profesorul Ilie Bădescu, sunt inventariate lucrările lui Ernest Bernea, apărute până în decembrie 1989:

Experienţa socială (1931)
Botezul în satul Cornova (în revista “Tara Bârsei “, Braşov, 1934)
Monografia socială între empirism şi raţionalism în sociologie (1935)
Sociologia – ştiinţă concretă şi experimentală
Tineretul şi politica (în “Rânduiala “, 1936)
Naţionalismul tineretului (în “Rânduiala “,1936)
Cartea căpitanilor (în “Rânduiala“, 1937), lucrarea a fost inclusă în lista publicaţiilor interzise de regimul comunist
Cartea unui început de veac (în “Rânduiala“, an. II, caietul 1)
Filosofia la Universitate (în “Rânduiala”, vol. II, caietul 6-7, 1937)
Gânduri pentru ţară nouă (în “Rânduiala”, 4, 1937)
Stil legionar (în “Rânduiala”, 1937-1940, inclusă pe lista publicaţiilor interzise)
Muzeul românesc de etnografie (în “Anuarul studenţilor in geografie”, Soveja, 1937)
Intelectualul şi noul naţionalism (în “Cuvântul studenţesc”, ian.- febr. 1937)
Tradiţie şi revoluţie
Drăguş, 1929-1938
Etica nouă şi progresul (în “Cuvântul”, 22 ian. 1938)
Veacul trecut românesc (în “Cuvântul”, 16 febr. 1938)
Vechea civilizaţie sătească (în “Cuvântul”, 23 febr. 1938)
O tendinţă a vremii: asceza (în “Cuvântul”, 2 mart. 1938)
Nunta în ţara Oltului. O concepţie şi o viziune de viaţă (în “Cuvântul”, 9 mart. 1938)
Cercetările pe teren. Însemnătatea ştiinţifică (în “Cuvântul”, 20 mart. 1938)
Cercetările pe teren. Însemnătatea morală (în “Cuvântul”, 27 mart. 1938)
Datoria de a conduce (în “Cuvântul”, 3 apr. 1938)
Sociologie şi psihologie. Mic istoric al problemei (în “Cuvântul”, 10 apr. 1938)
Nuntă în ţara Oltului. Găteala miresei (în “Cuvântul”, 17 apr. 1938)
“S-au arătat semne”- roman (Vaslui, 1939)
Gând şi cântec. Poezii. Cu un studiu introductiv (1939)
Moldova tristă. Poeme în proză (Bucureşti, Tipografia Bucovina, 1939-1940; lucrarea a fost inclusă în lista publicaţiilor interzise de regimul comunist.
Ctitorii. Pagini de luptă politică şi spirituală (în “Rânduială”, 1940)
Paşi în singurătate. Poeme în proză (în “Rânduială”, 1940)
Tineretul şi politica (Presa, Buc, 1940; lucrarea a fost inclusă in lista publicaţiilor interzise de regimul comunist)
Tehnică şi magie (în “Revista de filozofie”, nr. 1, 1940)
Cei goi (în “Cuvântul”, 24 oct. 1940)
Legiunea-dragoste (în “Cuvântul”, 25 dec. 1940)
Ce este turismul (în “Cuvântul”, 29 dec. 1940)
Preludii I, II (eseuri, 1940)
Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un om nou (Ed. Cugetarea, Buc., 1941; lucrarea a fost inclusă în lista publicaţiilor interzise de regimul comunist)
Timpul la ţăranul român. Contribuţii la problema timpului în religie şi magie (Tipografia Bucovina, Buc, 1941)
Datină şi obiceiuri (în “Revista Fundaţiilor Regale”, nr. 4, apr. 1942)
Maramureşul ţară românească (Biblioteca politică, 2, 1944; lucrarea a fost inclusă în lista publicaţiilor interzise de regimul comunist)
Colina lacrimilor. Poezii (Buc., 1943)
Civilizaţia română sătească. Ipoteze şi precizări (Buc., Colecţia “Ţară şi neam”, 1944)
Firide literare (Buc, Colecţia “Luceafărul”, 1944; inclusă în lista publicaţiilor interzise)
Poezii (selecţie din perioada 1931-1954)
“Cântece de pelerin” – poezii (1954)
“Cântece de dor amar” (1966)
Nunta în ţara Oltului (1967)
Introducere teoretică la studiul obiceiurilor (în “Revista de Etnografie şi Folclor”, 1968)
Poezii populare (1969)
“Un om caută pe celălalt” – roman – vol.I şi II (1970)
Meditaţii – note pentru o filozofie inactuală (1970)
Poezii (1971)
“Poiana cu meri” – poeme în proză (1971)
“Popas în grădina neumblată” – poeme în proză şi variante (1971)
“Lumini în necunoscut” – poeme în proză (1971)
Poezii (1975)
Poezii populare în lumina etnografiei (Ed. Minerva, Buc., 1976)
Teorie literară; firide literare (1978)
“Inelul de aur” – poeme în proză (1980-1981)
Poezii (1981)
Cadre ale gândirii populare româneşti. Contribuţii la reprezentarea spaţiului, timpului şi cauzalităţii (Ed. Cartea Românească, 1985)
“Întâi dragostea” (în “Universul literar”, nr. 44)
Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord (observaţii făcute în 1930 la Runcu, şi reluate, până în 1943, la Arcani şi Dobriţa ; Cartea românească, 1988)
Amintiri despre Marcela
Studii de literatură
Mic tratat de înţelepciune şi virtute
“Setea de absolut”
Criza lumii moderne (introducere la o critică a culturii şi civilizaţiei)
Arta nouă – fenomen de criză
Scrisori către copiii mei
Trilogia pedagogică (volumul ultim : “Scrisori…”)
Studii de istoria artei (3 volume)
Dante – filozofia culturii
Mistral si spiritul Mediteranei
Trilogia filozofică
Sociologia şi metoda experimentală
Credinţe, datini şi obiceiuri din Runc-Gorj (2 vol.)
Atlasul etnografic al României (profil)
Poporul român la nivel etnografic
Studii de sociologie (obiceiuri, chestionar)
Zărneşti, Tohan
Civilizaţia românească (3 vol.)
Problema obiceiurilor (sociologie şi etnologie)
Ţara Bârsei -credinţe, datini, obiceiuri (fişe)
Trilogie sociologică
Noţiunea de concret în etnografie şi consecinţele ei metodologice
7 manuscrise confiscate de MAI în 1985 (două dintre ele sunt necunoscute publicului larg)

După revoluție a văzut lumina tiparului lucrarea monumentală a lui Ernest Bernea, „Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român”. Editura Predania are cel mai mare merit în recuperarea operei celui mai mare etnolog al românilor, prin publicarea unor cărți care au restaurat chipul spiritual al lui Ernest Bernea.

Florin Palas

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: