Fostul secretar general al PRM Gheorghe Funar a declarat, luni, pentru Mediafax, că regretă decesul lui Corneliu Vadim Tudor, adăugând că mai era nevoie de acesta „pe scena politică românească şi în bătălia pentru refacerea României Mari, pentru reîntregirea teritoriilor naţionale”.

„Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit atât de repede Corneliu Vadim Tudor, mai era nevoie de el pe scena politică românească şi în bătălia pentru refacerea României Mari, pentru reîntregirea teritoriilor naţionale. Trăgeam nădejdea că puteam să ne batem împreună cu foarte mulţi patrioţi din ţară, din Republica Moldova şi cu românii împrăştiaţi pe glob, pentru ca, în următorii trei ani, să reuşim să refacem România Mare. E păcat că a plecat atât de devreme dintre noi, a fost un mare patriot, un luptător pentru neam şi ţară, un om în care mulţi români şi-au pus nădejdea”, a spus Funar.

Potrivit acestuia, Vadim Tudor a fost un om de mare cultură, un orator desăvârşit, un scriitor deosebit de prolific, conducător de ziare şi reviste, un mare publicist.

„Eu am colaborat direct şi foarte bine cu Vadim şi în conducerea PRM şi în Senat, nu am avut conflicte cu el. Vadim a pus uneori aiurea pixul pe hârtie împotriva mea, dar nu am reacţionat şi mă bucur că am avut această atitudine”, a mai spus Funar, care a adăugat că mulţi membri PRM sunt preocupaţi de revenirea partidului pe scena politică românească.