Îl mai ţineţi minte pe Sebastian Kurz, steaua care stă să apună a diplomaţiei austriece, tânăr îmbătrânit în rele împotriva românilor? Se pare că a dat-o în bară cu politica sa naţionalistă şi excluvistă împotriva românilor de lunile trecute, acum când Austria se confruntă cu invazia a zeci de mii de musulmani, unii dintre ei luptători ai Statului Islamic. Imberbul Sebastian Kurz în loc să prevadă şi să preîntâmpine ofensiva musulmană pe teritoriul austriac, cu încălcarea flagrantă a legislaţiei europene şi a spaţiului Schengen, el se războia cu copiii românilor, ca un politician infantil. Să ne aducem aminte, ca români, şi să nu uităm ca Darie din ”Desculț”: ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz a cerut acum câteva luni o reformă a sistemelor sociale în Uniunea Europeană, fiind nemulţumit de faptul că statul austriac plăteşte o alocaţie de 160 de euro pentru copilul unui român care lucrează în Austria, deşi în România această indemnizaţie este mult mai mică.Sebastian Kurz, dorea o reformă rapidă a sistemelor sociale în UE, afirmaţia sa apărând în contextul discuţiilor din Austria privind sumele trimise de Viena copiilor ai căror părinţi, cetăţeni UE, muncesc în această ţară. Kurz explica pentru postul public de televiziune ORF că pentru doi copii români, ai căror părinţi muncesc în Austria, statul austriac oferă lunar aproximativ 300 de euro. „Suma aproape corespunde unui salariu mediu din România”.
Şeful diplomaţiei (ÖVP) în dispreţul românilor ca cetăţeni europeni care muncesc şi plătesc taxe şi impozite în Austria doreşte ca valoarea alocaţiilor acordate de Austria să corespundă celei din statul de unde provin părinţii copiilor respectivi. Austria nu ar mai plăti aproximativ 300 de euro pentru doi copii români ai căror părinţi muncesc în Austria, ci doar circa 30 de euro. Sebastian Kurz a reuşit să-i enerveze pe românii din Austria, el nefăcând nicio critică la adresa altor popare est-europene: polonezi, bulgari, sârbi sau unguri care lucrează în Austria. De ce? Pentru că MAE şi fosta ambasadoare Silvia Davidoiu au stat moral în genunchi în faţa conducerii de la Viena, neluând nicio poziţie critică faţă de declaraţiile lui Sebastian Kurz, care făcea discriminare între cetăţenii europeni şi mai ales între români şi alte popoare est-europene. Faţă de centrala MAE sau ambasada României de la Viena, ambasadorul polonez are reacţii foarte eficiente şi dure la adresa oficialilor austrieci, dacă critică diaspora poloneză. La noi tăcerea e de aur, în interesul pecuniar al diplomaţilor şi în defavoarea românilor plătitori de taxe şi impozite. Ministrul de externe austriac Sebastian Kurz a contribuit substanţial la prăbuşirea imaginii externe a Austriei în România. Datorită acestui ministru cu declaraţii de factură și caracter rasist împotriva românilor a contribuit la crearea unei mentalităţi colective româneşti împotriva politicienilor din Austria, cu consecinţe negative pentru firmele austriece, asta în ciuda eforturilor ambasadorului austriac Mag. Gerhard REIWEGER de la Bucureşti care face eforturi de a îmbunătăţii imaginea ţării sale în România. În urma invaziei imigranţilor şi refugiaţilor musulmani Sebastian Kurz s-a speriat şi a declarat în cel mai anti-european spirit gregar că nu vrea să se transforme Austria “într-un bazar”, dar fără să-şi retragă jignirile la adresa românilor care muncesc cinstit şi care contribuie prin taxe şi impozite la salariul d-lui ministru şi nu şi-a retras nici proiectul de lege pentru a reduce alocaţiile copiilor de români care lucrează în ţara lui Mozart. Oricum românii din Austria nu-l vor uita şi ierta pe Sebastian Kurz pentru că i-a considerat cetăţeni de mâna a doua şi a atentat la alocaţiile pentru copii, astfel, când peste o lună de zile vor avea loc alegerile, vor fi mari surprize neplăcute pentru ministrul de externe. Românii din Austria sunt hotărâţi să nu mai voteze cu OVP, ci mai degrabă cu SPO, că şi aşa social-democraţii şi-au exprimat interesul de a sprijini pe românii care lucrează cinstit în Austria şi îi tratează cu respect, ca pe nşte cetăţeni onorabili. Sebastian Kurz nu are mai mult de o lună şi pleacă cu partidul său de rasişti şi naţionalişti de la putere. Era şi cazul, iar românii vor contribui substanţial la aceasta, participând masiv la alegeri să-şi apere drepturile de europeni demni, care nu cad în genunchi în faţa politicii OVP.De refugiaţii musulmani Kurz poate scăpa că doar a pus armata să sigileze frontierele Austriei, dar de votul democrat al românilor NU.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




Un comentariu la “Înaintea refugiaţilor musulmani, românii îl vor pune pe tobogan pe austriacul Sebastian Kurz la alegeri”
Sa'ra'cea Statul Austriac Domle ! Eu sincer i^-i apreciez pe acesti politicieni rasisti si imorali : Cum lupta' ei pt fiecare Euro care pot sa-l cioreasca' de la un Stat care nu mai are nici un diplomat ca Romania, eu sincer nu stiu pt ce mai platim MAE ? ca' e la fel de vorba'rat,a' ca un melc ! Taie de la Ro ca sa' le de la tuciurii !