Ca pe vremea comunistă. Călin Georgescu a fost adus marți, 3 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 1, unde este judecat pentru promovarea ideilor legionare.
Călin Georgescu a fost escortat marți, 3 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 1 pentru un termen în dosarul în care este acuzat că a promovat idei legionare.
Fostul candidat la prezidențiale a optat pentru procedura obișnuită de judecată și a solicitat ca următoarele ședințe să se desfășoare în lipsa sa.
Georgescu a fost escortat de la Arestul Central la instanță, unde a fost introdus în boxa acuzaților. El se află în arest preventiv într-un alt dosar, în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1,1 milioane de euro, potrivit Agerpres.ro.
La începutul ședinței, judecătoarea Georgiana Prodan i-a prezentat acuzațiile și i-a explicat că poate opta pentru procedura simplificată dacă recunoaște faptele.
„Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”, a spus Georgescu, citat de Agerpres. El a precizat apoi că dorește să fie judecat în lipsă și a cerut să nu mai fie adus la instanță.
Următorul termen a fost stabilit pentru 15 decembrie, când urmează să fie audiată ca martor Elena Sechila. Aceasta a realizat în 2020 un interviu în care Georgescu a vorbit despre Mișcarea Legionară și despre apariția unui „nou naționalism”.
Parchetul General l-a trimis în judecată pe Călin Georgescu pe 2 iulie 2025. Dosarul vizează promovarea în public a cultului unor persoane vinovate de crime de război, genocid sau infracțiuni contra umanității, precum și promovarea unor idei fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
Procurorii au reținut cinci acte materiale, din perioada iunie 2020 – mai 2025. Potrivit rechizitoriului, Georgescu ar fi făcut, în interviuri, declarații și postări online, afirmații elogioase la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și Ion Moța. Anchetatorii susțin că aceste intervenții urmăreau să schimbe percepția publică asupra Mișcării Legionare.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

