Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a îndemnat duminică ţările din Balcani, în prima linie a crizei migranţilor, să renunţe la „politica permisului de trecere”, potrivit unui interviu apărut în cotidianul german Bild, citat de AFP.

„Statele care se află de-a lungul rutei Balcanilor de Vest”, devenită una dintre principalele căi de pătrundere a migranţilor spre Europa, „trebuie să vegheze la garantarea procedurilor şi condiţiilor de respectare a regulilor”, a declarat Jean-Claude Juncker publicaţiei germane în ajunul unui mini-summit european destinat să promoveze o „abordare colectivă” a acestei crize, prevăzut duminică la Bruxelles.

Zece state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Grecia, Olanda, România, Slovenia, Suedia şi Ungaria), precum şi Macedonia, Albania şi Serbia sunt convocate şi ar putea, printre altele, să îşi ia angajamentul de a înceta să mai permită trecerea refugiaţilor la vecinii lor fără o coordonare prealabilă, conform unui proiect de acord consultat de AFP.

„Comisia (Europeană) se aşteaptă ca fiecare să respecte regulile jocului, dacă nu vrem să punem sub semnul întrebării spaţiul Schengen”, a adăugat Jean-Claude Juncker, cerând statelor din Balcani să pună capăt „politici permisului de trecere”.

În opinia sa, este urgent să se găsească o soluţie crizei: „Fiecare zi contează. În caz contrar, vom ajunge să vedem familii murind mizerabil în râurile reci din Balcani”. Sâmbătă, Amnesty International a atras atenţia asupra unei „crize umanitare care vine” în Balcani, odată cu apropierea iernii.

Mini-summitul prevăzut pentru duminică la Bruxelles se înscrie într-un context de tensiuni tot mai mari între ţări europene limitrofe, care fac faţă unui val de mii de migranţi, cum este între Slovenia şi Croaţia.

Sâmbătă, trei ţări din Balcani – Serbia, Bulgaria şi România -, reunite la Sofia, au făcut să crească presiunea, avertizând că îşi vor închide graniţele în faţa migranţilor, dacă Germania va face acelaşi lucru.