Europa ar trebui să stabilească un număr limită de refugiați pe care îi primește și să îi accepte pe cei care au cea mai mare nevoie de protecție, a declarat ministrul de interne german Thomas de Maiziere într-un interviu acordat ziarului austriac Der Standard, relatează joi Reuters.

În acest interviu, apărut la o zi după ce cancelarul german Angela Merkel a promis că își va menține politica ‘ușilor deschise’ pentru refugiați, Thomas de Maiziere a declarat că Europa ar trebui să se angajeze să primească un număr generos de refugiați, pe care însă nu l-a precizat.

‘Atunci când cota va fi îndeplinită, nu vor mai exista noi intrări în decursul acelui an’, a spus el, întrebat cum va funcționa propunerea sa. Cazurile ‘cu adevărat problematice’, cum ar fi refugiații din Siria și din Irak, vor avea întâietate, a mai spus de Maiziere.

De Maiziere a declarat că ideea lui va trebui combinată cu o mai bună protecție a frontierelor externe ale Uniunii Europene și că ar putea ajuta la depășirea opoziției unora dintre statele membre ale UE privind redistribuirea refugiaților între statele membre ale blocului comunitar, titrează Agerpres.

‘În cazul multora, refuzul vine din faptul că nu pot fi siguri că cei care ajuns aici au dreptul la protecție și se tem că numărul celor care sosesc nu va avea o limită’, a mai spus el.

NapocaNews