Ani de zile m-a frământat contextul istoric al abdicării Regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947. Am trăit ca adolescent propaganda, atât a regimului comunist, cât şi a Radio Europa Liberă privind alungarea din ţară a suveranului. De liceean nu mi s-a părut credibilă nici varianta comunistă oficială că Mihai I a abdicat şi a plecat din ţară cu un tren plin de tablouri şi bunuri de patrimoniu, dar nici cea occidentală via Europa Liberă că Mihai I a abdicat pentru că 1000 de tineri urmau să fie împuşcaţi. Istoria a dovedit că Regele Mihai I a abdicat extrem de uşor, iar cei 1000 de tineri au devenit în timpul gulagului comunist un număr de zeci de mii care au murit în închisori sau la Canal. Ca în orice istorie adevărul e undeva la mijloc. Regele Mihai I a abdicat uşor în schimbul unei înţelegeri financiare onorabile. Stalin şi sovieticii nu au uitat că Regele Mihai I a întors armele la 23 augucet 1944 scurtând războiul antihitlerist şi pentru că a oferit Basarabia pe tavă Moscvovei. Conform documentelor, în răsturnarea Monarhiei comuniştii români au avut numai un rol de executanţi ai ordinelor Kremlinului, care dorea o plecare a Regelui Mihai de pe tronul României într-un mod amiabil. Totul a început când Mareşalul Josif Broz Tito din Iugoslavia a vizitat oraşul Bucureşti, în decembrie 1947, în timp ce Regele Mihai era plecat din ţară. Tito a anunţat guvernul lui Petru Groza că URSS doreşte înlăturarea Regelui. Aşa că, la întoarcerea în ţară a Regelui, pe 21 decembrie 1947, decizia de abolire a monarhiei şi instaurarea unei republici populare, ca în restul ţărilor sovietice din Balcani, era deja hotărâtă.
Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru majoritatea contemporanilor. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ … monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. E interesant că regale Mihai I a plecat din ţară cu un tren special însoţit de peste 42 de tablouri de patrimoniu şi 200 de angajaţi ai Casei Regale. În această perioadă Maniu sau Brătianu cu alte câteva sute de mii de români putrezeau în puşcării sau la Canal. Abdicarea Regelui Mihai I este controversată. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time” scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. Lucrurile devin şi mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, Regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da. Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.
Reputatul arhitect Camil Roguski susţine că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere şi a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale tatălui său. „Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun”, afirmă fostul arhitect al lui Ceauşescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german şi care şi-a pus semnătura pe sute de construcţii de excepţie. „Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească nici un ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorît, nu au nici cea mai vagă idee. Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormîntare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, cînd i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susţinea renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîţiva ani, că regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i viraţi la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu. Reputatul grafician și om politic Eugen Mihăescu a acuzat într-o carte de la Editura RAO pe fostul Ministru al Muncii Dan Ioan Popescu că a fost misteriosul personaj însărcinat de Ceaușescu, înainte de revoluție, cu plata salariului lunar către Regele Mihai, la Versoix, în schimbul tăcerii acestuia în legătură cu regimul ceaușist. Indirect, e de la sine înțeles că, dacă asemenea dezvăluire ar fi reală, Dan Mircea Popescu, fost cercetător la Academia de Studii Politice ”Ștefan Gheorghiu”, nu avea cum să nu fie ofițer acoperit al fostei Securități. ”Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”, afirmă în carte Mihăescu. Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.
Regele Mihai I a fost acuzat că a vândut tablourile Colecţiei Regale, pe care şi le-a înşusit cu acordul comuniştilor pentru plecarea amiabilă din ţară. Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan au scos la iveală un fapt senzational, necunoscut, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colectia Coroanei Regale. Este vorba despre picturi care valoreaza in prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio. Conform scriitorului Mihai Pelin, care citează documente din arhivele Securitatii, tablourile au fost scoase din tara de Regele Mihai, in portbagajul masinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna inainte de abdicare. Trei dintre cele 42 de pânze au fost identificate de scriitorul Petru Romosan in colectii private din Franta, SUA si Italia, desi, potrivit legii, tablourile care apartin patrimoniului public nu pot fi instrainate. Atit pe vremea lui Ceausescu, cât si imediat după revoluţie, guvernul roman a incercat zadarnic sa dea de urma acestor valori publice si sa le recupereze. Procesul intentat, la Geneva, de guvernul Petre Roman fostului suveran a fost abandonat din motive necunoscute. În 1997, ziarul francez “Le Monde” a scris pe prima pagina un articol despre cel mai mare comerciant de obiecte de arta din lume, Alec Wildenstein, care era acuzat ca a cumparat ilegal, de la Regele Mihai tablouri apartinind statului roman, pe care apoi le-a vândut pe bani grei. Trei tablouri extrem de valoroase din Colectia Coroanei Romane, incluse în patrimoniul national, dar dispărute după 1947, au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan în Franţa, SUA si Italia. Doua dintre cele trei pânze – “Sfintul Sebastian” si “Portretul lui Giacomo Bosio” – sint opere ale celebrului pictor El Greco. Prima figureaza intr-o colectie privata din Franta, iar cea de-a doua la Kimbell Art Museum, in Fort Worth, Statele Unite ale Americii. Al treilea tablou, intitulat “Concerto” si pictat de artistul italian Tintoretto, se gaseste in Colectia Labadini din Milano. Colectia Coroanei Romane a fost constituita prin achizitii facute din bani publici de guvernul Bratianu, la sfirsitul secolului al XIX-lea. Acest lucru a fost recunoscut şi de primul rege al României, Carol I, care a precizat în testamentul sau ca valorile instimabile din aceasta colectie de arta sunt ale poporului român şi nu vor fi înstrăinate niciodată.
Pentru români data de 30 decembrie 1947 este o zi tristă şi nu neapărat pentru abdicarea Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, ci datorită compromisului istoric şi a trocului financiar între monarhie şi comunişti. Un rege moare pe tron şi nu abdică la presiuni externe. La noi s-a preferat o înţelegere amiabilă la iniţiativa şi presiunea Moscovei ca Regele Mihai I să abdice aşa uşor, fără luptă, în schimbul unor bunuri materiale, a garantării securităţii anturajului regal şi a unui trai comod în exil. Românii s-au simţit trădaţi de două ori, atât de regele Mihai I, care reprezenta monarhia cu atâtea lucruri bune de-a lungul istoriei, pentru că a abdicat, şi de către comunişti ce au instaurat o republică populară străină de spiritul democratic românesc. În timp ce trenul regal părăsea România, încărcat de bunuri de patrimoniu, spre libertate, alte trenuri plecau încărcate din gări cu zeci de mii te tineri şi intelectuali români, elita naţională, spre drumul fără de întoarcere al gulagului. Victimele nu aveau privilegiul să negocieze cu comuniştii, ci numai să moară prin înfometare şi muncă în puşcării. Pe 30 decembrie 1947 Regele Mihai I părăsea fără luptă România lăsând milioanele de români fără nicio speranţă în ghearele comunismului. Numai în munţi nişte tineri patrioţi cu arma în mână au înţeles că ţară nu se poate preda comuniştilor fără luptă şi sânge. Azi, cazul Tovarăşului Principe Radu Duda, care controlează Casa Regală poate explică indirect multe necunoscute!
Ionuţ Ţene
Fara comentarii la “Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce s-au simţit românii trădaţi pe 30 decembrie 1947”
Recent, scursurile „regale” au lansat o alta varianta SF despre tablouri: criminalul tradator ex-rege Mihai a spus ca de fapt cele 42 de tablouri ar fi fost furate de Craol al II-lea, inainte de razboi !…
Tind a-l crede pe Basescu , care afirma : Regele ?! un tradator….
In sfarsit ceva decent care concorda cu ceea ce stiam si eu din spusele bunicii si a tatii. In vara anului 1997 sau 98, nu mai tin minte am facut parte din organizatorii primului congres al scriitorilor din diaspora. Se intorceau in tara din exil oameni care sarutau pamantul tarii. Zece zile am ascultat povestile lor „la prima mana”. Erau oameni de mare valoare care deja erau afirmati in lumea literara romana si straina, oameni care faceau parte din anturajul casei regale sau chiar din familia regala. Am petrecut multe seri in Statiunea Venus de pe Litoral ascultand povesti incredibile. As fi vrut sa le inregistrez pentru ca erau o marturie vie a ceea ce se intamplase in 1947 cand cei mai multi au luat drumul lung al exilului
Acest articol cu iz securist, povestește ca informațiile despre regele Mihai erau extrase, găsite in arhivele Securității ?????
Ce interes ar fi avut securistii comunisti de ieri si de azi sa păstreze adevarul, cand stim bine ce masacre si ce genocid comunist a urmat?
Totul a fost o manevra extrema comunistoid rusa impusă de Moscova ! Sa nu uitati cum au crăpat tarii Rusiei, care nu au vrut sa abdice? Nu a mai rămas nici turma!
In ceea ce priveste poporul roman, usor de manipulat si atunci, parte atras si înveninat de comunisti cu formule impotriva burgheziei si mosierimii, incult, ca si acum, a urmat precum turma de oi, satrapii !
Majoritatea intelectualității si a studenților au emigrat, ca si acuma, in Europa si numai un număr restrâns , ca si acuma, s-au ascuns in munti si au luptat, pretul- fiind viata!
Regele nu avea cum sa isi încarce masina si sa plece la nunta in Anglia cu tablouri sau pânze din patrimoniu, nu avea sa plece cu nu știu ce bogatii ca doar asta au așteptat Comuniștii, care efectiv au furat tot, au ocupat cele mai elegante clădiri si au pus stăpânire pe averea familiei regale din prima!
Regele cum a plecat cu 3000 dolari? Voi ce vorbiti? E rușinos sa scrieți asa ceva!
Chiar ca nu putem compara cu sutele de milioane si bilioane euro si dolari, mite ale securiștilor de azi , de fapt cei de ieri!
Regele a trăit greu in exil, cum stiti, lumea e scarba, in jur era comunism aproape peste tot, KGB ii pândea, securistii isi întețeau lucrul la Versois, il ascultau si urmăreau, iar curțile regale din Anglia, Spania, Potugalia, Danemarca etc nu il mai cunoșteau pe rege, si stăteau cat mai departe de el, neimplicandu-se !
Dovada ca la înmormântarea Anei nici nu au venit, deși Charls se plimba in balamuc la curvie in Transilvania.
Asa ca si Ana este părăsită de familia ei, mai ales dupa ce se căsătorește orthodox, si afiliază cu ideile sotului ei!
Oricum , lumea e a dracului!
Nu mai inventați in continuare din snoavele arhivelor securiste care au 0 credibilitate !
Daca regele nu semna, abdicarea, nu ar fi avut nici o șansa, stiind ce au patit Tarii Rusiei, stiind ce a urmat dupa in tara, goana dupa intelectuali si crimele de la canal si din temnițele comuniste!
Regele a procedat f bine, ca nu era o alta scăpare!
Era o speranța de întoarcere si revenire!
Nu a fost sa fie asa ca poporul nostru e o curva, care tace si face!
Dupa ce l-au omorat pe analfabetul de Ceausescu in zi de Craciun, acum ii ridica catafalc?
Il lauda si il scot patriot, comparativ cu criminalii securisti de azi, eroii loviturii de stat securiste din DEC 1989!
Un popor care-și alunga Regele, isi omoară conducătorii, este un popor de curve!
DESPRE REGII ROMÂNEI, AŞA ZIS GERMANI sau ce au în comun Înţelepţii Dacilor, Imperiul Roman, Republica Veneţiană, Fisherland, Podul de la Cernavodă, URSS, Woodrow Wilson, Opinca romană pe Parlamentul de la Budapesta, Mănăstirea sf. Nicolae de la Predeal
http://gandeste.org/general/despre-regii-romanei-asa-zis-germani-sau-ce-au-in-comun-inteleptii-dacilor-imperiul-roman-republica-venetiana-fisherland-podul-de-la-cernavoda-urss-woodrow-wilson-opinca-romana-pe-parlamentul/49391
Liberalii au fost si sunt dusmani ai romanilor!L-au alungat pe Cuza(ales de popor)si au adus in fruntea tarii un traista-n bat,un nemtotei scapatat,adus pe post de „rege”!Au avut grija,el si urmasii,.sa-si faca averi fabuloase pe spinarea romanilor,totul cu sprijinul liberal!Si ma uit ca mai sunt si astazi idioti care sustin capusele astea nemtesti!
articolul pune foarte lucid in context adevarul, deoarece si Regele mihai si comunistii si europa libera au mintit. Pentru ca toate partile au avut interesul sa o faca.
-Regele Mihai nu a fost sarac.Inca din anii 1943 dupa Stalingrad, guvernul Antonescu a pus in Elvetia o parte a tezaurului Romaniei la adapost pentru a forma un guvern in exil dupa razboi, fiind evident pentru oricine ca Romania va intra in gura sovieticilor.
– Regele Mihai in anumiti ani de dupa razboi, dupa anii 60 a beneficiat de o pensie lunara trimisa in exil de catre Securitate.
-Regele Mihai stia ca va abdica inca din 1943 dupa Stalingrad, actul din 23 august 1944 fiind doar o amanare a abdicarii. Abdicarea Regelui s-a pus chiar si in ziua de 23 august 1944, maresalul propunandu-i abdicarea, iar Regele preferand sa-l ,,abdice,, el pe Antonescu, dandu-l in gura lupului NKVD.
-Regele Mihai nu a plecat cu un vagon de aur in 30 decembrie 1947 sau in 4 januarie 1948 precum au aberat comunistii ,ci a MOSTENIT toata averea jefuita de Carol al 2-lea, pe care a furat-o in 1940 si a dus-o in Portugalia lui Salazar, in cel mai luxos cartier din Lisabona, Estoril.
Deci in 1953 Regele Mihai a mostenit jumate din averea lui Carol al 2-lea, in timp ce fratele sau vitreg( tatal lui Printul Paul de roumanie, din casatoria lui Carol cu Zizi Lambrino) nu a primit nimic mostenire!
Cealalta jumate din averea criminalului terorist anti-roman dar si antisemit Carol al 2-lea( A nu se uita sutele de studenti romani ucisi de Carol, dar si cei 200 evrei ucisi la Dorohoi in 1940 la cedarea Basarabiei),
cealalta jumate a averii lui Carol a fost mostenita de Elena Lupescu. Regele Mihai a facut intelegere cu Elena Lupescu: jumate din avere ei, jumate lui la moartea lui Carol in 1953 in Portugalia.
Si aici putem vorbi despte tablouri intradevar, dar mai ales bijuterii de mare valoare.
Regele Mihai nu a fost sarac si nu a dus-o rau in exil,ba dimpotriva!
Rau au dus-o in exil romanii refugiati in lagarele ONU de refugiati,care au plecat desculti pe Dunare la Baile Herculane in Jugoslavia apoi,si de acolo in America sau Occident.Ei nu au avut absolut nimic in Occident si au inceput viata de la zero! Fara haine pe ei chiar.
Un astfel de exemplu de roman poate fi numit FILON VERCA de exemplu, un roman din Caras- Severin care a fugit pe jos in Jugoslavia Albania si Grecia,plecand ulterior dupa 3 ani in lagarele ONU, in Franta la Paris unde a muncit intr-o fabrica.
Sau alt exemplu este FELECAN din Cluj, parintele Felecan, preotul ortodox al comunitatii din Munchen,si fiul sau Corneliu Felecan(actualul dirijor la opera romana in Cluj).Ei de la zero au inceput viata in Occident, de la lingura,de la nimic.
@ Nelutu
Regele Mihai nu face parte din casa de Hohenzollern, a fost renegat din cauza actului de la 23 august 1944. Regele Ferdinand la fel a fost renegat de casa de Hohenzollern pentru ca a luptat alaturi de Romania impotriva Germaniei si Austro-ungariei in primul razboi mondial.
Casa de Hohenzollern a fost si ea la randul ei jefuita de catre trupele americane, care s-au cazat in castelurile ei si au descoperit in beciuri bijuterii, aur, talbouri si averi colosale, pe care le-au furat si le-au dus in America in amanet.
Regele Mihai a facut o intelegere cu israelienii de la egal la egal:
-el nu va fi acuzat de crime fasciste( fiind Rege pana in 23 august 1944,cand Romania a fost nazista)
-iar el Regele nu va scoate un cuvant despre asazisul Holocaust evreesc, putand ei israelienii sa inventeze cifre astronomice privind ,,Holocaustul,, din Romania(pentru a primi despagubiri in bani de la statul roman),acuzand Romania de exterminarea a peste 400.000 de evrei in Transnistria si alte crime.
O mana spala pe alta. Regele Mihai e bine-mersi, iar o parte din averea sa astazi si-a pastrat-o la Geneva in Elvetia, pentru ca ii este si azi teama de Romania, pentru ca situatia se poate oricand intoarce impotriva sa aici, din cauza istoriei si trecutului.
Principesa Margareta a facut o greseala fatala ca a facut intelegerea cu ,,gagauzul,, securistoid Duda. Ea s-a casatorit doar formal(nu si intim) cu acest Duda,cu multi ani mai tanar ca ea.
E ca si in casatoria aceea intre Iosif Constantin Dragan si fiica generalului Stefan Gusa. El cu vreo 50 ani mai batran ca ea…..Insa Iosif Constantin Dragan a facut multe pentru Romania, pentru orasul Lugoj, O facultate, a platit gazul la cartiere intregi in Lugoj, si altele.
Regele Mihai din pacate nu a facut mare lucru pentru Romania.Fundatia principesei da o bursa pe an la un student si atat.Cu asa ceva nu ridici neamul romanesc!
Recent, scursurile "regale" au lansat o alta varianta SF despre tablouri: criminalul tradator ex-rege Mihai a spus ca de fapt cele 42 de tablouri ar fi fost furate de Craol al II-lea, inainte de razboi !…
Ce bine ca nu s-au simtit romanii tradati cand a fost expulzat Alexandru I.Cuza!
Tind a-l crede pe Basescu , care afirma : Regele ?! un tradator….
In sfarsit ceva decent care concorda cu ceea ce stiam si eu din spusele bunicii si a tatii. In vara anului 1997 sau 98, nu mai tin minte am facut parte din organizatorii primului congres al scriitorilor din diaspora. Se intorceau in tara din exil oameni care sarutau pamantul tarii. Zece zile am ascultat povestile lor "la prima mana". Erau oameni de mare valoare care deja erau afirmati in lumea literara romana si straina, oameni care faceau parte din anturajul casei regale sau chiar din familia regala. Am petrecut multe seri in Statiunea Venus de pe Litoral ascultand povesti incredibile. As fi vrut sa le inregistrez pentru ca erau o marturie vie a ceea ce se intamplase in 1947 cand cei mai multi au luat drumul lung al exilului
da!asa este,Basescu a spus un adevar,dar romaniloe le place sa traiasca in minciuna.