Distribuie articolul

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, care era şi rege al Ungariei, acordă Clujului titlul de ”oraş liber regesc”, în anul 1405. Clujenii au primit dreptul să ridice ziduri, bastioane şi forturi ce protejau o incintă de 45 de hectare. Pe tot parcursul evului mediu și perioadei premoderne, Clujul a fost mai întâi un oraș săsesc, ca apoi să devină exclusiv unguresc și secuiesc și reședință de dietă ardeleană. Clujul era un oraș închis, cetate doar pentru unguri și secui, iar românii au penetrat decât foarte târziu, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Românii abia sub stăpânirea habsburgică și atunci după circa 80 de ani au reușit să penetreze inexpugnabila citadelă etnică maghiară și nobiliară. Totul a început cu împărăția lui Iosif al II-lea. Edictele iozefine de toleranță religioasă au fost reglementările prin care Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestante, creștin-ortodoxe și mozaice dreptul de a funcționa nestingherit în țările stăpânite de dinastia Habsburgilor. Patenta imperială din 13 octombrie 1781 a acordat libertate religioasă protestanților și ortodocșilor. Datorită numeroaselor plângeri, Curtea de la Viena, a dat românilor ortodocsi, în 1761, un episcop ortodox de neam sârb, Dionisie Novacovici, după ce timp de 60 de ani n-au avut nici un ierarh. Novacovici este instalat in Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brasovului, se mută însă la Sibiu şi de aici la Răşinari. În 1783 împăratul Iosif al II-lea a înființat definitiv la Sibiu o episcopie greco-ortodoxă. Pe baza acestor edicte religioase românii au reușit să pătrundă timid în ”orașul liber regesc” Cluj și să ridice o biserică ortodoxă extra muros. În anul 1788 negustorii bogați Ioan Constantin și Ienache Mavrodin (aromâni?) au adresat magistratului orașului (echivalentul primarului), în numele tuturor ortodocșilor din oraș, cererea de a li se aproba construirea unei biserici. La 31 martie 1789 comisarul regal, contele Adam Teleki, a intervenit pe lângă consiliul orășenesc, solicitând rezolvarea cererii în conformitate cu edictele de toleranță. La 6 aprilie 1789 consiliul orașului a respins cererea, motivând că edictele prevăd acordarea aprobării construcției unei biserici doar comunităților care numără cel puțin 100 de familii de credincioși. Printr-o nouă cerere, adresată Cancelariei Aulice de la Viena, comunitatea ortodoxă a solicitat aprobarea construirii unei biserici în afara zidurilor orașului, unde nu se mai întindea competența magistratului orășenesc, care se opunea ortodoxiei. În data de 14 februarie 1780 Cancelaria Aulică de la Viena a aprobat construcția și a eliberat autorizația. Consiliul orășenesc maghiar a protestat la data de 5 august 1790 și critica autorizația drept un act menit să favorizeze întărirea comunității valahe. Protestul patriciatului maghiar a rămas fără efect, așa încât negustorii ortodocși au achiziționat terenul necesar construirii bisericii chiar la mică distanță de zidurile cetății Clujului, totuși extra muros. Lucrările de construcție au demarat în 1795 și au durat până în 1796. Prima liturghie a fost oficiată în biserică în ziua de Crăciun a anului 1796, de către preotul Ilie Fulea, sosit la Cluj în 1792, spre bucuria micii comunități românești care nu avea dreptul să trăiască între zidurile cetății ungurești. Există o cecitate neprofesionistă a istoriografiei românești de a nu developa situația dramatică a românilor din Cluj, chiar la o sută de ani de la intrarea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, pe motivul promovării unei cercetări istorice multiculturale în care să fie atenuate asperitățile, fapt ce contravine grav adevărului științific.

clujul-in-sec-xvii

Despre prima comunitate românească ce s-a format la poalele zidurilor cetății medievale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a scris câteva rînduri interesante și valoroase istoricul clujean Remus Câmpeanu, care mi-a fost în 1990 profesor de istorie la Liceul de filologie-istorie ”Ady Șincai” din Cluj-Napoca. Spre deosebire de alți istorici contemporani, care acoperă adevărul istoric pentru beneficiile unor burse trecătoare, Remus Câmpeanu în cartea ”Elitele Românești din Transilvania veacului al XVIII-lea” (Presa Universitară Clujeană, 2008), scrisă sub bagheta ”lordului” școlii istorice clujene Camil Mureșanu, ne oferă o statistică exhaustive și complementară a situației primilor români care s-au așezat la Cluj, în afara cetății medievale, doar la periferia sau în mahalaua orașului premodern. Să nu uităm că Biserica ortodoxă din Deal Sf. Treime era construită pe un platou mai înalt cu vedere asupra orașului, pe o uliță ce pornea de la marginea zidului medieval. În 1734 magistratul maghiar a impus un regim restrictiv pentru așezarea românilor în oraș. Structura confesională a urbei cuprindea doar 0.78% greco-catolici, majoritatea români. Lor li se alăturau greci, evrei și țigani, care nu aveau dreptul să cumpere sau să ridice case și de a practica meserii, ei fiind doar slugi sau neguțori. Abia spre finalul secolului XVIII-lea apar nume de jurați cu rezonanță românească, dar nu e sigur că erau etnici români. Apar nume în registre, ca Gheorghe Ianoli și Francisc Ionași fiind jurați, iar ca avocați Samuel Garda și Iosif Cosma. Odată cu edictul de toleranță a lui Iosif al II-lea lucrurile se schimbă greu și treptat. Românii nu mai trebuie să treacă la catolicism și să se maghiarizeze ca să obțină posture înalte în Cluj, cum a fost cazul nobilului roman David Maxai, care prin catolicizare a devenit în 1736 comite suprem al Clujului. În 1787 crește procentul greco-catolicilor din oraș la 2,82% din populația Clujului. Ortodocșii rămân foarte puțini însă, nefiind sprijiniți de Curtea vieneză, circa 0.81% din totalul populației ”orașului liber regesc”. Dacă în 1733, episcopul unit Ionchentie a găsit în Cluj doar 10 familii greco-catolice, la 1761 generalul Buccow doar 23 de familii române, în conscripția din 1785 avem 375 de suflete române, în special negustori. După 1787, românii se așează pe actuala Calea Mănășturului înspre satul Mănăștur, pe teritoriul ”Hoch stadt” sau în ”Bulgaria telep” (cartierul bulgarilor) toponime folosite și astăzi. În 1818, românii din suburbie se revoltă împotriva magistraturii locale cerând scutirea de obligații fiscale și de sarcini pe care le obțin abia în 1837 de la consiliul local. Deși în această perioadă românul savant Ioan Molnar Piuariu era elev, apoi profesor la Colegiul iezuit sau la Școala de chirurgie locală (1791) și medic oftalmolog oculist celebru la Cluj, ”orașul liber regesc” era încă pe de departe o citadela maghiară intolerantă și împotriva pătrunderii românilor uniți sau ortodocși. Biserica greco-catolică Bob, cu hramul „Învierea Domnului”, este prima biserică greco-catolică construită în Cluj și cea mai veche biserică românească intra muros din oraș. Numele bisericii provine de la cel al episcopului Ioan Bob, episcop greco-catolic al Blajului, pe cheltuiala căruia a fost ridicat lăcașul de cult, între anii 1801-1803. Față de ortodocși, cu tot edictul iosefin de toleranță, greco-catolicii au fost favorizați de Viena și și-au putut ridica biserică între zidurile medievale ale Clujului. Prima școală românească confesională, greco-catolică, s-a deschis abia la 1853 de către Pr. Dr. Ilie Dăianu, dar asta e o altă istorie. La sfârșitul secolului XVIII după niște calcule logice și simple, conform conscripțiilor confesionale: românii uniți și ortodocși în Cluj se ridicau la un procent de circa 3% din populația orașului, aici adăugând și cei câțiva negustori greci și aromâni, care erau trecuți în registre la religia creștină răsăriteană.

Ionuț Țene

 

Kolozsvar_Gorogtemplom_utcai_ortodox_templom_1

 

Biserica_Bob_din_Cluj

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: