Serile trecute a poposit la mine, în apartamentul dintr-un bloc comunist din cartierul muncitoresc clujean Între Lacuri, un cunoscut stareț de mănăstire ortodoxă de prin nordul Ardealului. La un pahar de vorbă printre discuții istorice și duhovnicești a venit vorba și despre Arsenie Boca – Sfântul Ardealului. Am ajuns la concluzia că a fost un părinte cu puternică viață duhovnicească și un luptător anticomunist neînfricat, care a deranjat atât regimul bolșevic, cât și ierarhia BOR în epocă. Totuși părintele stareț avea rezerve față de fenomenul popular exagerat al cultului lui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop. Aproape că lumea nu mai merge să-l caute pe Hristos la Prislop, ci pe Arsenie Boca, creându-se colateral și un periculos fenomen comercial. Până la urmă noi credincioșii căutăm în primul rând pacea sufletului și minunile lui Hristos și apoi pe Arsenie Boca. ”- Ionuț, dacă o parte din minunile de la mormântul lui Arsenie Boca le face Ioan de la Prislop!?” Mi-a spus părintele îngândurat această întrebare retorică. Românii au azi o dorință exagerată de a căuta minunile făcute de sfinții populari, punând în umbră de fapt pe Hristos, ca Fiul Omului și restaurarea omului după chipul Tatălui. Ortodoxia nu trebuie să fie spectacol, ci căutarea fierbinte a Căii, Adevărului și Vieții, de fapt restaurarea omului în Hristos. Avem nevoie de mai multă smerenie. Întrebarea mai mult retorică a părintelui stareț m-a pus pe gânduri.

Parintele-Arsenie-Boca-Sfantul-Ardealului-ColoRostariu

Am fost de atâtea ori la Mănăstirea de la Prislop, știu atâtea minuni făcute la mormântul lui Arsenie Boca, dar e adevărat niciodată nu m-am gândit că o parte a minunilor de acolo pot fi înfăptuite de Ioan de la Prislop, un sfânt de la începutul secolului XVII uitat pe nedrept azi. Pelerinii când merg să se roage la mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop, o parte dintre ei trec și pe la peștera Sfântului Ioan, dar de cele mai multe ori cred că aceasta e tot a Sfântului Ardealului. Posibil ca o parte din minunile de la Prislop să le facă Sfântul Ioan, nu Arsenie, numai Domnul știe asta. Nu cred că în fața lui Hristos, noi românii trebuie să-l ignorăm pe Ioan și să-l ridicăm în slavă doar pe Arsenie Boca. Acolo e o lucrare charismatică a celor doi mărturisitori ai ortodoxiei: Arsenie Boca și Ioan de la Prislop. Pentru cine nu știe Ioan de la Prislop s-a retras din mănăstire, la 500 de metri distanță, pe pârâul Slivaț, unde si-a construit o chilie din piatră, cunoscuta și azi sub numele de „Casa Sfântului”. Ioan a fost un tânăr din satul Silvașul de Sus si-a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obștea călugărilor de la Prislop, ducând o viață aleasa de rugăciune, împletită cu munca și săvârșirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viață și mai liniștită, retrasă cu totul de lume, și-a găsit un loc, circa la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivuț (Slivuț) unde și-a săpat singur, cu mari nevoințe, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia sau casa sfântului”. A săpat singur peștera într-o stâncă sub munte, asemenea altor sihaștri, s-a nevoit acolo singur până la cele veșnice cu grele si neștiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu și primind darul Duhului Sfânt, s-a săvârșit în peșteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni. În peștera de stâncă si-a trăit Ioan restul zilelor, în neîncetate rugăciuni și ajunări ca marii nevoitori din primele veacuri creștine. Acest monah a fost canonizat în iunie 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.Nu cred că în fața lui Hristos, românii trebuie să-l ignore pe Ioan și să-l ridice în slavă doar pe Arsenie Boca. Să nu uităm că toate minunile sunt cu puterea și îngăduința lui Dumnezeu. După ce a plecat starețul de la mine mi-a rămas întrebarea retorică în minte: – Dacă o parte din minunile de la mormântul lui Arsenie Boca le face Ioan de la Prislop!?

Ionuț Țene

 

pestera-ioan-prislop