Tovarășa Federica Mogherini, șefa diplomației europene, spunea nu demult: “Islamul aparține Europei. Are un loc în istoria Europei, în cultura, în mâncarea și – ce contează cel mai mult – în prezentul și viitorul Europei… Nu mi-e teamă să afirm că islamul politic trebuie să facă parte din acest tablou [politic european]. Religia joacă un rol în politică […] Religia poate fi parte din proces.”

Citind asta, un observator atent s-ar putea simți derutat, ca să nu spun băgat cu totul în ceață, și asta nu pentru că “islamul aparține Europei” – o spun atâția în ziua de azi, încât constatarea s-a transformat în truism. Nelămurit, observatorul ar întreba, în primul rând, de ce dacă “religia joacă un rol în politică” și “poate fi parte din proces”, Uniunea Europeană a scos din constituția ei referirea la “originile creștine ale Europei? Și, imediat, total nedumerit, s-ar uita la “islamul politic”, care “face parte din acest tablou”, și s-ar întreba: “islamul politic” este tot una cu “religia – islam”? Pentru că Islamul, ca religie, am învățat cu toții ce este, doar auzim asta peste tot: pace, democrație, toleranță, finețe, progres, știință, artă, filozofie și iar pace. Dar Islamul politic, pe care Mogherini, și nu numai ea, îl vrea, neapărat, “parte din tabloul politic european” – de unde a apărut și ce este el?!

Pentru că de “creștinism politic” nu mai poate fi vorba în ziua de azi – ar afecta grav laicitatea structurilor politice, iar de confucianism și budism politic nu cred ca a auzit cineva, mi se par îndreptățite întrebările observatorului.

Toata lumea știe, azi, că sentimentele religioase sunt sacre, dar ele nu trebuie să interfereze nicicum cu politica și treburile statului, numai Federica Mogherini și ăia aidoma ei, nu știu! Asta când vine vorba de islam, deoarece creștinismul este pleznit mereu peste degete. O fi din cauza că “Islamul politic” e inocent, pașnic si veșnic lipsit de pericole?

Nu! Islamul politic este sinonimul islamismului, iar islamismul, știm acum, respinge democrația, statul de drept și justiția seculară. Pentru că, spunea egipteanul Hazem Saleh Abou, unul dintre fruntașii Frăției Musulmane: “Dacă pretindeţi că Allah consideră că aveţi o libertate individuală, arătaţi-mi sursele! Nimeni nu a spus vreodată asta în afară de aceia care nu au nici o idee despre Sharia.”

Așadar, islamismul este Sharia, iar Sharia este codul de legi medieval care reglementează totul, inclusiv drepturile omului din lumea musulmană de azi. În 1990, la Cairo, cele 56 de țări ale Organizației Conferinței Islamice au adoptat Declarația Universala a Drepturilor Omului în Islam. Potrivit documentului “toate drepturile și libertățile enunțate în prezenta Declarație sunt supuse dispozițiilor Sharia (art. 24) și “Sharia este unica referință pentru explicarea sau interpretarea oricăruia dintre articolele conținute în prezenta Declarație (art. 25).

Mai clar de atât nu se poate. Nu este vorba aici de Statul Islamic, de Boko Haram sau Al Qaeda, ci de cele 56 de țări ale OCI. Țări musulmane, adică islam, islamism, islam politic, Sharia.

Este și în Turcia! Da, în Turcia, care va intra în UE pentru că zice Merkel – o mustră conștiința că s-a opus ca Ucraina sa intre în NATO și vrea sa se revanșeze făcându-ne un bine. Pentru că în Turcia, condusă de islamiști, religia, adică Islamul, joacă un rol în politică și este parte din proces – cum ar spune Mogherini. Deoarece, Ismail Kahraman – președintele parlamentului – a anunțat că viitoarea constituție va fi una religioasă, din care laicitatea va fi eliminată. “Pentru ca suntem un stat musulman” – spunea Ismail Kahram. Și o constituție religioasă este pandantul Shariei. Pentru că, dacă islamul este oul, islamismul, adică islamul politic, este gălbenușul lui. Și așa cum un ou fără gălbenuș nu e un ou normal, așa și Islam fără islam politic, adică fără Sharia, nu merge.

Iar Sharia și democrația sunt paralele – nu se pupă. Conducătorii UE și Islamul, da. Pentru că Islamul, deși se zice că este doar o religie, are voie să se “joace” în politică și să facă parte din proces. Deoarece Islamul nu poate fi altfel decât politic și nu este corect să-i interzici lucrul acesta. Din fericire, nimeni nu se gândește s-o facă, nu numai pentru că ar încălca libertatea religioasă, drepturile omului în islam și Sharia, ci și pentru că Islamul și-ar pierde astfel locul din prezentul și viitorul Europei – care nu ar mai putea să-și treacă în viitoarea constituție că rădăcinile ei sunt islamice. Și Europa fără Islam, este recomandabil s-o spui, nu ar fi ceva normal.

Bogdan Calehari

04-05-2016