Distribuie articolul

Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, cu o autospecială din Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost încarcerat în urmă cu șase zile. Fostul mogul a fost condamnat, din nou, săptămâna trecută, la șase ani și două luni de închisoare în dosarul Petromservice. Potrivit unor surse judiciare, Vântu ar fi făcut un denunţ, iar numele vehiculate ar fi ale lui Călin Popescu Tăriceanu şi Bogdan Olteanu.

Procurorii DNA ar investiga dacă Vântu i-a dat un milion de euro lui Tăriceanu, prin intermediul lui Bogdan Olteanu, în 2008, în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, potrivit siteurilor stiripesurse.ro şi dcnews.

Liviu Mihaiu si Călin Popescu Tăriceanu nu au răspuns la apelurile telefonice ale redactorilor EVZ care i-au contactat pentru a-şi expune punctul de vedere, titrează Evz.ro.

Călin Popescu Tăriceanu era premier la data numirii jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. După doar trei luni, Tăriceanu a părăsit Palatul Victoria, iar Liviu Mihaiu a fost schimbat din funcţie la scurt timp. Bogdan Olteanu (PNL) era preşedinte al Camerei Deputaţilor în 2008, iar Vîntu încă deţinea Realitatea TV.

Din surse judiciare am aflat că Vîntu ”face parte” dintr-un dosar de trafic de influenţă, în care ar fi implicați un politician cunoscut și un bancher. Cu rezerva neconfirmării oficiale, se pare că Vântu a făcut un denunț, iar numele vehiculate sunt ale fostului premier Călin Popescu Tăriceanu și Bogdan Olteanu. Vom reveni pe măsură ce vom afla alte informații oficiale.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: