Motto: „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd naţiunea fericită” (Avram Iancu)
Aflăm, de la jurnaliştii din Carei, că, în „orașul împărțit oficial în perimetre etnice”, bustul Crăişorului Munţilor, Avram Iancu, a fost, din nou, batjocorit. Recidiva, desigur, nu mai miră pe nimeni. Este evident că „Lipsa de reacție a autorităților locale la incidentul din august 2014, când evenimentul de atunci a fost considerat ca unul întâmplător, a dat curaj celor ce nu pot tolera simbolurile românești în municipiul Carei să acționeze din nou.” – menţionează „Buletinul de Carei”.
„Bustul lui Avram Iancu din centrul municipiului Carei a fost din nou batjocorit azi-noapte (15 octombrie 2016 –n.n.), evident de persoane ce nu vor fi prinse și cunoscute. Coroana de flori, uscată, a Direcției de Cultură a fost așezată pe capul eroului național Avram Iancu. Poliția Locală a fost sesizată cu privire la incident încă din cursul dimineții. Să auzi și să nu crezi explicațiile agenților, referitoare la acest incident de la bustul lui Avram Iancu, care este supravegheat cu camere video: ,,Până la ora 19,00 imaginile sunt clare, dar apoi nu mai reuşim să vedem clar… Încerc de două ore să văd ceva și nu reușesc” – a fost răspunsul dispecerului de la Poliția Locală din subordinea Primăriei Carei. Până la urmă, s-a convenit că infractorii erau doi adolescenţi.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că bustul Crăişorului, amplasat în piaţeta centrală, unde se mai adună populaţia românească în zile de sărbătoare (zonă ce se doreşte transformată rapid în parc municipal!), stă ca un arici în gâtlejul administraţiei udemeriste de aici, populaţia fiind majoritar maghiară.
În opinia mai-marilor locali, care uită că trăiesc în România (plătiţi gras din banii… Bucureştiului, de care vor să scape!), opera de artă n-ar sta prea bine cu sănătatea, trebuind a fi dată jos şi restaurată; fiindcă-i pică plăcile de la postament, eroului de bronz nu i-ar strica un lifting facial – cu recuperare îndelungată, şi discretă, cât mai departe de ochii lumii, spre uitare, vreo 2-3-4 ani, până la Sfântu-Aşteaptă – metoda dovedindu-şi eficienţa şi în alte oraşe transilvane – de care nu ne ocupăm deocamdată.
De fapt, la Carei, poveştile despre „grija” administraţiei locale faţă de monumentele româneşti sunt multe, repetabile şi relevante pentru politica antinaţională. „În municipiul Carei nu este aprobată amplasarea de busturi românești în parcurile orașului . – semnalează colegii din zonă. – Mai mult, pentru busturile personalităților și eroilor români, administrația locală nu alocă NICIUN BAN, vezi cazul bustului Simion Bărnuțiu, reabilitat de consilierul liberal Ilie Ciută, sau Monumentul Ostașului Român, reabilitat de Consiliul Județean acum doi ani, prin cedarea către Muzeul Județean, și vezi situația aleilor către mormintele românești sau din fața Capelei Ortodoxe! Întreținerea acestui climat discriminator, de către administrația Kovács, dă naștere la astfel de incidente precum cel petrecut astă noapte.” (15 octombrie – n.n.)
Din câte am aflat, au fost probleme şi cu amplasarea bustului Regelui Ferdinand. Cât despre Eminescu…, grofii nici nu vor să audă.
Vestea despre recenta batjocură la adresa Crăişorului ne-a parvenit iniţial datorită universitarului folkist Andrei Păunescu, demn urmaş al Poetului de geniu Adrian Păunescu – invitat, în urmă cu câteva zile, la Teatrul Municipal Carei, pentru a susţine, împreună cu Valentin Modovan, un concert dedicat comemorării marelui publicist care a inițiat Cenaclul „Flacăra”.
„Spectacolul «Și totuși există iubire – Remember Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu» a debutat cu un scurt program de poezii recitate de tinerii moți din Ianculești, sat ce aparține de municipiul Carei. Georgiana Trif, Alexandra Danciu, Marcel Ursan, Mihai Todea şi Gheorghe Trif au dat glas versurilor legate de iubirea de țară și de neam. În aplauzele publicului, Andrei Păunescu (fiul marelui poet) și Valentin Moldovan au început recitalul de la Carei cu melodia învățătorului Ion Hagiu, «Căciula» – relatează colegii noştri. – Timp de peste 3 ore, spectatorii careieni au cântat împreună cu artiștii melodiile atât de îndrăgite ale Cenaclului «Flacăra». (…) Melodiile care au făcut ca publicul să se ridice în picioare și să aplaude, și care l-au îndemnat pe Andrei Păunescu să afirme că «spectacolul s-a mutat acolo, nu aici», sunt cele patriotice: «Tu, Ardeal», «Doamne, ocrotește-i pe români», «Capul de la Torda», «Jurământ la Putna».
Andrei Păunescu a alternat melodiile cu relatările despre ce a însemnat Adrian Păunescu pentru români, despre momente din istoria familiei Cenaclului «Flacăra». Finalul a fost la fel de emoționant ca întreaga manifestare – o sală întreagă aplaundând în picioare, ceea ce demonstrează că publicul este dornic de astfel de manifestări. În scurta lor ședere la Carei, Andrei Păunescu și Valentin Moldovan și-au făcut timp să asiste și la hramul Bisericii «Sf . Apostoli Mihail și Gavriil», din Marna Nouă. Urmașii lui Avram Iancu din Marna i-au primit călduros și i-au răsplătit cu ropote de aplauze pentru melodiile dedicate.”
În cazul în care am creat impresia că ne-am fi îndepărtat de subiect…, să ne amintim câte ceva despre Carei!
Carei, mai demult Careii Mari este un municipiu în județul Satu Mare, format din localitățile Carei (reședința) și Ianculești. În anul 2011 avea 21.112 locuitori. Este situat în nord-vestul României, la o distanță de 99 km de municipiul Oradea. Se află în partea de sud-vest a județului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reședința de județ.
Numele orașului (villa Karul) apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localității este anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o așezare mică, cu câteva străduțe, casele țăranilor fiind făcute din chirpici și acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi. La sfârșitul sec. al XVIII-lea în oraș existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriașilor, al Șvabilor, al Haiducilor, al Străzii-Mari, al Orașului-Nou, al Evreilor și al Țiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul și un funcționar), iar țiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiți și nobilii curiali, cum erau familiile Vaday și Tompe, care aveau proprietăți în oraș.
Tot de la Wikipedia aflăm că între evenimentele secolului al XVIII-lea este consemnată arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730, Toth Borka, din localitatea Sarollyan, a fost condamnată la moarte și arsă pe rug, la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila și Varga Anna, din comuna Csaszlo, au fost interogate și supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte și arse pe rug, în oraș.
Deși, în perioada 1760-1926, Carei este centrul comitatului Satu Mare, orașul cunoaște o slabă dezvoltare industrială, menținându-și caracterul agricol până în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost atașat județului Sălaj.
Actuala Școală Gimnazială „Vasile Lucaciu” a funcționat ca Liceu din anul 1919, iar din 1923 îl ia ca patron spiritual pe marele patriot dr.Vasile Lucaciu, cunoscut ca „Leul de la Șișești”. Prof. Aurel Coza, directorul Liceului respectiv, a fost cel care i-a fost alături memorandistului pr.Vasile Lucaciu în ultimele luni de viață, la Satu Mare. După trecerea la cele veșnice a lui Vasile Lucaciu, în 29 noiembrie 1922, prof. Aurel Coza solicită și obține aprobare de la Ministerul Instrucțiunii pentru ca lăcașul de învățământ să poarte numele preotului Vasile Lucaciu, în semn de respect și recunoștere pentru meritele sale în susținerea învățământului românesc.
Liceul „Vasile Lucaciu” a avut parte de nume reprezentative ale dăscălimii de la acea dată, dintre care îi amintim pe prof. Aurel Coza, pr. Ignatie Borza, prof. Bogdan Andrei, viitor rector al UBB Cluj -Napoca, prof. Matei Francis, participant ca gimnast în echipa olimpică a României la Olimpiada de la Berlin din 1936, prof. Leontin Ghergariu, publicist la săptămânalul careiean „Graiul Neamului”, viitor Inspector General al județului Cluj, prof. Gheorghe Mureșan, Cetățean de Onoare al municipiului Carei din 1938, prof. Augustin Ossian, și primar până în 1940, prof.Valeriu Palaghiță, prof.George Pteancu, decorat cu „Steaua României” în 1923 și cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului, prof. Paul Pteancu, director al Şcolii din 1947, prelat papal Ludovic Vida. Printre cei mai renumiți absolvenți se numără Gheorghe Chiș, membru al Academiei Române și al Uniunii Astronomice Internaționale, Monseniorul Cosma, prelat papal, rectorul Misiunii Greco-Catolice române din Paris, prof.univ. Salvator Cupcea, întemeietorul școlii clujene de psihologie și director al Institutului de Igienă și Sănătate Publică din Cluj(din 1949), prof.univ.dr. Ioan Chindriș, directorul Bibliotecii Academiei Române, prof.univ. Ioan Condor, președinte al Curții de Conturi a României, Silviu Lung, portar la echipa națională de fotbal a României, prof. Ioan Ardelean, senator, prof.univ.Alexandru Mureșan, Romulus Oprea, fost ministru adjunct al Justiției, Francisc Pall, renumit istoric de talie europeană, av.dr.Corneliu Pop, primar al Careiului din 1925, pr. Alexandru Rațiu, prof.dr. Szolomajer Joseph, consilier în cadrul Ministerului Sănătății din SUA, prof.univ.dr. Cornel Toader, renumit chirurg, decan al Facultății de Medicină din Cluj, membru al Academiei de Medicină din Paris, ing.Vaida Gh.Elemer, scriitorul Tiberiu Vanca. Școala este în paragină, funcționând și acum cu geamurile din prima parte a secolului trecut.”
Spune, de la sine, şi faptul acesta ceva, nu?
Ar mai fi multe de povestit, dar avem, mai totdeauna, alte urgenţe!
În urma Diktatului de la Viena, de la 30 august 1940, orașul intră sub administrația Ungariei horthyste, fiind eliberat în urma Bătăliei de la Carei, la 25 Octombrie 1944 (Ziua Armatei Române).
Înconjurat de abundentă vegetaţie şi falnic arboret de tuia (cam 9 metri), la Carei se încearcă a fi ascuns privirilor, graţie aceleiaşi administraţii udemeriste, Monumentul Ostașului Român. „Amplasat în centrul municipiului, monumentul este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu. Inaugurat în anul 1964, în prezența ministrului Forțelor Armate de atunci, Leontin Sălăjan, Complexul monumental este realizat din piatră albă și are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m și înălțimea de 12 m. Acest însemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu incrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene («Poarta jertfelor»), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaș care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (simbolul flăcării veșnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: «Glorie ostașilor armatei romăne, căzuți în luptele pentru eliberarea Patriei». Monumentul este înscris la poziția nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în «Lista monumentelor istorice», actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004” (Wikipedia).
Cam atât, deocamdată! Şi aşa este, deja, prea mult.
În concluzie, parafrazând un vechi proverb românesc, …„Spune-mi cu cine te împrieteneşti (faci alianţe), ca să-ţi spun cine eşti!”
Aveţi grijă cu cine votaţi, fraţi români!
