Valeriu Gafencu a fost un tânăr implacabil în faţa provocărilor vieţii, care a văzut lumina zilei în localitatea Sîngerei din Basarabia. Încă de când era elev de liceu a intrat în vizorul poliţiei şi Siguranţei din oraşul Bălţi (Basarabia) datorită sprijinului financiar acordat unui coleg bolnav de la Liceul „Ion Creangă”. El a intrat în atenţia agenţilor Siguranţei la începutul lunii decembrie 1938 pentru sumele de bani date prietenilor Talpă Victor şi Schibinschi Pavel, simpatizanţi ai fostei organizaţii legionare, interzisă de regimul lui Carol al II-lea, odată cu desfiinţarea partidelor politice în februarie 1937 (Arhiva CNSAS, MAI, P013124, fila 4). Cazul a fost preluat de parchetul militar al Corpului 4 Armată Iaşi care a clasat cazul din lipsă de dovezi (Arhiva CNSAS, MAI, P013124, fila 4). Iniţial dosarul cu nr. 6708/1938 a fost declinat de Tribunalul din Bălţi, care nu i-a găsit nicio vină tânărului licean şi a trimis instrumentarul juridic parchetului militar (Arhiva CNSAS, MAI, P013124, fila 4). La interogatorul din faţa agenţilor Siguranţei Valeriu Gafencu a recunoscut că a dat sume mici de bani „de la 5 la 20 de lei” lui Talpă Victor pentru un elev bolnav, dar numai până în noiembrie 1937, când Mişcarea Legionară era legal recunoscută de către stat. „Odată cu desfiinţarea Partidului Legionar nu am luat parte şi n-am exprimat simpatie pentru acest partid. Eram simpatizant al acestei mişcări numai în timpul când acest partid era legal constituit” (Arhiva CNSAS, MAI, P013124, fila 19). Deşi urmărit de organele statului care declanşase „prigoana carlistă” împotriva opoziţiei democrate şi a legionarilor în urma desfiinţării partidelor de către Carol al II-lea pe 10 februarie 1938, Valeriu Gafencu a debutat cu o povestire moralizatoare privind racilele consumului de alcool în lumea satului tradiţional, în revista liceului „Crenguţa”. În această revistă publica şi tânărul Eugen Coşeriu, viitorul savant de renume mondial în domeniul lingvisticii. Valeriu Gafencu a tipărit la „Pagina Satului”, un articol „Colţ Ţărănesc”, în care critica ţăranii care mergeau la crâşmă în loc la biserică duminică, fapt ce ducea la degradarea familiei şi societăţii tradiţionale (Arhiva CNSAS, MAI, P013124, fila 28-30).

Supravegherea lui Valeriu Gafencu a continuat şi în perioada studenţiei sale la Facultatea de Drept din Iaşi. În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului transmis de ministrul de externe Viaceslav Molotov, România a părăsit fără luptă Basarabia, lăsând-o în braţele URSS. Valeriu Gafencu şi tatăl său, împreună cu mama şi surorile sale, au trecut Prutul ca să scape de urgia bolşevică. Vasile Gafencu şi-a salutat familia şi a trecut înot Prutul înapoi în Basarabia pentru a fi alături de consătenii din Sângerei, la provocările regimului sovietic. Este arestat ca fost membru al Sfatului Ţării şi deportat într-un lagăr sovietic din zona Murmansk, unde şi moare după câţiva ani. Valeriu Gafencu s-a înscris la Facultatea de Drept din Iaşi, unde a fost un strălucit student respectat de către profesorul de drept civil Constantin Angelescu, care mai târziu a depus mărturie favorabilă ca martor la procesul intentat de organele militare. Fiind un student eminent, Valeriu Gafencu era iubit şi apreciat de colegi, dar este în continuare monitorizat de către Siguranţă pentru opţiunile sale patriotice şi promovarea valorilor morale creştine în societatea românească degradată de corupţie.

Odată cu instaurarea regimului naţional-legionar pe 14 septembrie 1940 şi alungarea dictatorului Carol al II-lea din ţară, Valeriu Gafencu este ale ca şef al Frăţiile de Cruce din Iaşi, pentru calităţile sale morale şi intelectuale. „Frăţia de Cruce este un corp de elită a tinerimii având ca scop suprem de a crea buni ostaşi României de mâine”, spunea Corneliu Codreanu, liderul Mişcării Legionare, care fusese asasinat la ordinul lui Carol al II-lea în noaptea de 29/30 noiembrie 1938. Implicarea lui Valeriu Gafencu în revoltă elevilor şi studenţilor din 21-23 ianuarie 1941 de la Iaşi, ca reacţie la lovitura de stat a generalului Ion Antonescu, care a înlăturat Legiunea de la putere, cu acordul şi sprijinul Germaniei naziste, i-a atras represalii din partea regimului militar nou instaurat. Valeriu Gafencu a fost acuzat că a chemat elevii liceelor din Iaşi şi studenţii la o manifestare împotriva generalului Ion Antonescu în Piaţa Unirii din Iaşi, pe 23 ianuarie 1941. Este arestat de către poliţie în urma unei percheziţii din podul sediului FDC din Iaşi în care s-a găsit un pistol. Documentele din arhivele Siguranţei arată că Valeriu Gafencu nu ştia nimic despre acel pistol (Arhivele CNSAS, TMI, P046355, fila 7). La declaraţia dată agenţilor Siguranţei, Valeriu Gafencu din 10 martie 1941 afirmă că „a urmărit în această funcţie decât binele Ţării şi al neamului”. De asemenea, tânărul student sublinia că a activat într-o organizaţie legală de pe lângă o forţă politică aflată la conducerea ţării. Valeriu Gafencu declara că nu i-a cunoscut pe băieţii care au luat parte la revoltele de la Iaşi din Piaţa Unirii împotriva lui Ion Antonescu (Arhivele CNSAS, TMI, P046355, filele 11-12). În urma încheierii probatoriului şi procesului, Valeriu Gafencu împreună cu un grup de tineri sunt judecaţi şi condamnaţi de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată din Iaşi.

Prin sentinţa nr. 485/1941, Valeriu Gafencu primeşte o sentinţă relativ blândă: trei luni şi o zi de închisoare şi 2000 lei amendă corecţională (Arhivele CNSAS, TMI, P046355, fila 614). Gafencu este închis la penitenciarul din Iaşi (Arhivele CNSAS, MAI, P021547, fila 6). Pe 4 iulie Poliţia locală din Iaşi ia măsura reţinerii lui Valeriu Gafencu la domiciliu , pe str. Păcurari nr. 9, considerându-se că nu este un pericol public (Arhivele CNSAS, MAI, P021547, fila 9). În august 1941 Valeriu Gafencu face recurs privind sentinţa sa la Curtea Marţială a Comandamentului 4 Teritorial din Iaşi. Pe 5 septembrie 1941 se judecă de magistraţii militari recursul depus de Valeriu Gafencu pentru „instigare publică” şi este respins, menţinându-se sentinţa de trei luni luni şi o zi închisoare, cu nr. 435/1941 (Arhivele CNSAS, MAI, P021547, filele 13-16). Valeriu Gafencu este din nou închis la închisoarea Galata din Iaşi, până la expirarea sentinţei pe 26 octombrie 1941. Din păcate izbucnirea războiului antisovietic pe 22 iunie 1941, de către Germania nazistă şi aliaţii săi, i-a schimbat părerea generalului Ion Antonescu privind soarta tinerilor închişi datorită „rebeliunii legionare” din ianuarie 1941. procesul lui Valeriu Gafencu este rejudecat iar pe 5 decembrie 1941 Tribunalul Militar al Corpului 4 Armată Teritorial îl condamnă prin sentinţa cu nr. 2374/941, la 25 de ani închisoare. Acelaşi complet de judecată a mărit disproporţionat sentinţa penală de la trei luni şi o zi la 25 de ani, fără nicio logică juridică sau normă de drept. Valeriu Gafencu a fost condamnat în data de 5 decembrie 1941, de către Curtea Marţială a Corpului 4 Armată prin sentinţa nr. 2374/941 cu unanimitate de voturi făcând aplicaţiunea art. 5 şi 7 al. I din D.L. nr. 236/ 941 şi art. 326 C.J.M., pentru Crimă de constituire de asociaţiune şi activitate legionară potrivnică ordinei existente în stat prev. şi penal de art. 5 şi 7 al. I din D.L. nr. 236/ 941, la 25 ani muncă silnică şi 1000 lei cheltuieli de judecată. Din păcate sentinţa de condamnare a lui Valeriu Gafencu se află la arhivele militare din Piteşti nefiind prelucrate, nu am reuşit să o pot publica, încă (vezi scrisoarea arhivelor militare din Piteşti la finalul documentelor). Soarta lui Valeriu Gafencu era decisă deşi instanţa l-a găsit vinovat de o faptă iniţială minoră care nu s-a putut proba juridic. Arhivele Siguranţei preluate de Securitatea comunistă evidenţiază un Valeriu Gafencu dârz şi vertical în credinţă şi un model moral pentru tânăra generaţie, care anunţa „Sfântul Închisorilor” de după iluminarea creştină a sensului vieţii hristice, de după Paştile anului 1943, un mucenic şi mărturisitor care se desăvârşeşte şi sacrifică pentru mântuirea neamului omenesc şi Înviere. Începea destinul de „Sfânt al Închisorilor” (pomenit așa de Nicolae Steinhardt)  al studentului în Drept Valeriu Gafencu. Societatea a pierdut un posibil jurist eminent, dar credinţa a câştigat un mărturisitor şi mucenic întru Hristos.

Ionuţ Ţene

Valeriu-Gafencu222222