Premierul ungar, Viktor Orban, si-a sustinut, vineri, discursul anual despre starea natiunii, in care l-a acuzat pe magnatul american de origine maghiara George Soros ca se amesteca in politica interna a Ungariei si a criticat in acelasi context Berlinul si Bruxelles-ul pentru ideologia „corectitudinii politice” sanctionata anul trecut la urne in SUA si Europa.

„Organizatii internationale incearca sa intervina in politicile Ungariei, in secret si cu bani din strainatate”, a spus Orban in discursul sau televizat in direct si axat pe tema migratiei, relateaza agentiile MTI si EFE.

El a sustinut ca in spatele acestor organizatii se afla George Soros, care ar urmari, printre altele, ca „sute de mii de refugiati sa intre” in Ungaria.

„Sustinatorii ideilor liberale” controleaza politica internationala si ei sunt cei care „determina imigrantii sa se indrepte catre Europa” intr-un numar „fara sfarsit”, a continuat premierul ungar, facand referire direct la Germania, la administratia fostului presedinte american Barack Obama si la oficialii de rang inalt din institutiile Uniunii Europene.

Orban a mai vorbit si despre cetatenii care au fost „redusi la tacere de corectitudinea politica” si au sanctionat aceasta abordare la unele alegeri desfasurate anul trecut.

El a mentionat aici alegerile prezidentiale din SUA, referendumul pentru Brexit, caderea guvernului italian in urma unui alt referendum esuat, dar si referendumul din Ungaria privind cotele obligatorii de refugiati impuse in UE, pe care Orban il considera un succes, desi nu a fost validat din cauza prezentei la urne sub pragul legal.

Toate aceste exemple arata, spune premierul ungar, ca oamenii „hraniti cu forta” cu idei utopice s-au saturat de „ingamfarea” unor politicieni care cred ca au intotdeauna dreptate.

Conform aprecierii lui Viktor Orban, liniile de lupta ale revoltelor manifestate anul trecut la urne au fost clar definite: natiunile s-au razvratit impotriva globalistilor si clasa de mijloc s-a razvratit impotriva liderilor politici.

In ceea ce priveste Uniunea Europeana, premierul ungar considera ca aceasta a devenit scena unei duble confruntari, pe de o parte intre votanti si birocratii de la Bruxelles, iar de cealalta parte intre statele suverane si unionisti, acestia din urma fiind sustinatorii crearii unei Europe federaliste.

El a admis totusi ca Uniunea Europeana are in prezent o situatie economica buna, dar s-a declarat sceptic in legatura cu evolutia mai departe a blocului comunitar, avand in vedere elementele socio-politice enuntate anterior.

In discursul privind starea natiunii, Orban si-a sustinut de asemenea deciziile privind ridicarea de garduri la frontierele sudice ale Ungariei pentru a opri patrunderea refugiatilor si inasprirea pedepselor pentru traficanti si pentru trecerea ilegala a granitei, decizii foarte criticate insa de ONG-uri internationale.

Mai multi membri ai Guvernului de la Budapesta au vorbit recent despre posibilitatea instituirii unui control sporit asupra ONG-urilor stabilite in Ungaria, mai ales a acelora finantate din strainatate.

Premierul ungar a amintit de asemenea ca a „trimis acasa” Fondul Monetar International, a impozitat suplimentar corporatiile multinationale si ca Executivul pe care-l conduce a creat un sistem economic si politic care se individualizeaza prin faptul ca este „adaptat nevoilor si gusturilor” populatiei maghiare.

In incheierea discursului privind starea natiunii, Viktor Orban a estimat ca anul 2017 va fi marcat de mai multe atacuri asupra tarii sale, acestea fiind in opinia sa presiunile de la Bruxelles privind politica economica si migratia, dar el si-a incurajat concetatenii asigurandu-i ca nu au „niciun motiv sa fie ingrijorati pentru ziua de maine”.

NapocaNews