Distribuie articolul

Sezonul se apropie de final, dar echipa noastră continuă seria victoriilor clare în drumul ei spre Liga a III-a.La Mihai Viteazu, pe cel mai bun gazon întâlnit de “studenți” în deplasările de până acum, Fizeșan a deschis scorul cu un șut plasat de la marginea careului, în minutul 11. Gazdele au replicat prin Luca, însă execuția sa din lovitură liberă a fost necadrată (31), astfel că avantajul nostru a rămas minim. După alte câteva oportunități irosite de Universitatea, Goga a majorat diferența, stabilind, totodată, scorul pauzei, în urma unei elegante acțiuni personale (41).

Partea secundă a debutat cu ocazia nou-intratului Chiorean, care a izbit transversala (47), Abrudan trecând și el pe lângă gol (51). Până la urmă, defensiva Arieșului a cedat din nou, iar Lemac a împins balonul în plasă din careul mic și a dus scorul la 3-0. Tabela electronică a cochetei baze sportive din Mihai Viteazu avea să se modifice din nou, la următorul atac al elevilor lui Laurențiu Roșu, când Pop a fost servit cu călcâiul și a finalizat la colțul lung. După numai două minute, Goga a primit un nesperat ajutor din partea portarului Ionele, care a încercat un dribling riscant și inutil în fața sa, iar vârful nostru nu a iertat. Ionescu a înscris și el, în minutul 71, dar reușita sa a fost anulată din cauza unui fault în atac. Apoi, Hordouan a fost aproape să marcheze la debutul în tricoul alb-negru (75), iar Takacs, cu un șut violent, sub transversală, respectiv Chiorean, cu o reluare din apropiere, au stabilit rezultatul final, titrează FCuniversitateacluj.ro.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: