In conditiile in care bilantul celor 100 de zile – testul presedintelui – este dezastruos pentru Donald Trump, care ne scrie disperat ca nu poate sa-si implineasca promisiunile din campanie din cauza presei mincinoase, false (“fake media”), ca e oripilat de adversitatea canalului CNN, care, totusi, intr-o emisiune recenta, a demonstrat foarte clar, cu experti politici, ca sistemul american este creat in asa fel incat la Casa Alba nu poate aparea niciodata un dictator, ca America, prin lege, prin constitutie, este ferita de o asemenea altenativa, viata pare sa fi intrat in normal, desi protestele continua. Permanent in fata turnului de pe Fifth Avenue, unde-si are Trump resedinta newyorkeza, vad manifestanti, care iti dau fluturasi cu “No Trump! America is not fascist!” sau alte inscrisuri, cum ar fi fraudarea alegerilor cu 5 milioane de votanti! Oricum, oamenii par ca s-au obisnuit cu raul, nu mai discuta despre politica, dar ironiile la adresa presedintelui sunt pe toate gardurile, ba un actor, David Carl, specializat in roluri shakespeariene comice, a realizat un personaj insolit “Trump Lear”! Sigur, nici Trump nu se lasa, el are microbul scandalului, fiecare aparitie a sa este o replica de teatru. Acum a luat-o de la capat cu Obamacare. Degeaba ii spune lumea ca va fi urat daca se leaga de sanatatea oamenilor. Sa-si vada de altceva! Da, dar el are ce are cu Obama, nu cu sanatatea oamenilor! Insa vendeta nu face casa buna cu democratia. Dar Trump bulverseaza toate conceptele, el vrea ca istoria sa se rescrie, incepand cu el!
Din fericire, viata in galerile de arta, la biblioteci, in muzee sau manifestari culturale se desfasoara ca si cum dulaul din cusca a fost domesticit, iar gainile din curte pot sa-si vada linistite de ciugulit.
S-au reluat parca in extaz expozitii care fac bilantul unor artisti. Astfel, la Richard Gray Gallery, de pe Madison Avenue, vedem o retrospectiva a unui stalp al artei americane, Jim Dine (n. 1935), despre care am tot scris si pe care l-am cunoscut acum vreo 10 ani la Pace Gallery, locatia din Chelsea. Mi-aduc aminte ca avea pe cap o palarie rosie. Acum, Mr. Dine era descoperit, cu chelie si barba, iar prin statura si infatisare imi amintea de George Apostu, sculptorul nostru. Am schimbat cateva cuvinte cu domnia sa, era inconjurat de fete tinere, se simtea bine, dar prefera sa nu circule, sa nu intre in contact cu toti vizitatorii. Jim Dine este un avangardist, un teribilist, asemnea lui Claes Oldenburg sau Damian Hirst, care tot in aceste zile isi expune la Gagosian etajerele lui farmaceutice, prospaturi, “Spring 2017”, aducand in plus, fata de expozitia anterioara, piesa Adam si Eva, reprezentand doua cutii de sticla in care se afla, ca in niste eprubete, un cap de vaca si unul de taur!
La Gray Gallery, in schimb, Jim Dine n-a avut curaj sa vina cu nimic nou, desi noul este specialitatea sa, sa socheze o expozitie colectiva, dar acum vedem o retrospectiva cu lucrari din anii ’60, precum Window with an Axe (1961-62), The Chrome Lite. The Silverpoint Jacket (1964), The Hammer Doorway (1965), celebrul dulap cu haine, numit My Tuxedo Makes an Impressive Blunt Edge to the Light (1965), piesa avangardista rasexpusa, ca si Four Rooms (1962), patru panouri divers colorate, avand in fata un fotoliu negru, iar in “camera” din dreapta un dus! Dar cea mai trasnita dintre piese este Fred Astsire and Ginger Rogers (1961), un panou gri, avand in partea superioara un fir cu stecher pus intr-o priza!
Acesta este Dine, un teribilist, un ludic cu un start in instalatii pop-art, care acum ne starnesc rasu-plansu, ca in commedia dell’arte, fiindca impresia generala este caricaturala. Piesele expuse sunt glume, glumite, poante, caricaturi ale artei, fara valoare estetica, ci doar documentara, de interes istoric, atunci cand vorbim de miscarea pop-art. Dovada ca Richard Gray a defilat la TEFAF, la recentul targ de arta moderna si antichitati, numai cu lucrari ale acestui artist. Evident ca Jim Dine a evoluat de la stadiul superficial al unor lucrari ca Total Modness (The Big Floppy Collar by Gerald McCann) sau A Color Chart (1963), singura piesa colorata, o simpla panza cu 12 patratele, asa cum Hirst face buline! Eu i-am vazut altfel de lucrari, mai consistente, asa cum am scris la timpul potrivit in volumul Fine Arts in America (2012).
La Venus Gallery, tot de pe Madison Avenue, vedem o expozitie dedicata pictorului francez Bernard Buffet (1928 – 1999), un expresionist ratacit, apartinand unui grup anti-abstract, caruia i s-au expus picturi relizate intre anii 1956 – 1999, pe baza de desen. Pare o caricatura a avangardismului francez, care l-a influentat total, in special avangardismul, model fiind pisea Sainte-Madeleine (1957), in care o vede nud pe aceasta sfanta, intr-o atitudine hamletiana, avand in mana dreapta un craniu. La fel cum in alt tablou un clown tine la piept un cap de mort, ca ultimul ciclu, din 1999, sa fie dedicat mortii, pe care o vede ca un schelet imbracat in costume regale, din epoca Regelui Soare.
Dar cea mai interesanta expozitie mi s-a parut a fi la Nahmad Contemporary Gallery, aflata la acelasi etaj, in aceeasi locatie, care a imaginat un dialog intre patru artisti postbelici, Lucio Fontana, Alberto Burri, Yves Klein, Piero Manzoni, si contemporanul Rudolf Stingel, pe ideea din titlul expozitiei: Monochome. Nahmad Gallery ne-a aratat si la TEFAF opere ale acestor artisti. Evident, atmosfera post-belica este redata prin panze monocromatice, realizate in anii ’50 – ‘60. Atunci Fontana a lansat panzele taiate, un curent cuprins in titulatura Concetto Spaziale (Concept spatial). Stingel le da o replica celor patru clasici, realizand monocromia prin combinarea uleiului cu alte materiale precum Styrofoam (un fel de polistiren) sau silicon.
Dar ceea ce a depasit toate asteptarile normalitatii, facand cu adevarat un bilant al timpului, a fost TEFAF, asa cum am aratat pe larg anterior in eseul dedicat acestui eveniment. Asa cum, tot un bilant al timpului face in aceste zile si Guggneheim Museum cu retrospectiva colectiilor sale, dupa cum am aratat, la loc de cinste fiind colectia Brancusi.
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:
