Luați mâinile voastre uscate de pe poet

Degetele vă sunt cuțite ruginite
care fac ziua și noaptea un morman de întuneric

Luați cuvintele voastre unsuroase de pe poet
și plecați odată unde marea unește
memoria cu suburbiile iadului
De altfel un oraș prea aglomerat în ultima vreme
cu turnuri goale și vorbe de sticlă

Luați mâna de pe poet. Sunteți unghie în pieptul
umflat ca o velă din ochiul furtunii

Versurile albatrosului lovesc ca barda pădurea uscată

Lăsați poetul să caute neliniștea în insula
unde Ulise s-a întâlnit cu uitarea
și femeia cu focul

Luați ghearele de meduză din silabele bardului
ce urcă strivit muntele în zăpușeala taborică

Lăsați trubadurii să fie cetate fără ziduri
și celulă fără gratii sau lacăte
Doar un cuvânt viu care se frânge pe masă
cum pâinea coaptă și o cană cu vin
din cea mai adâncă fântână prin inimi

Poetul e izvorul din care nu-ți trece setea niciodată
Urmele pașilor lui merg doar cu iubire

Lăsați poetul să vină asemenea profetului
Singur cu barba lungă și sură
care nu ne atinge nici măcar cu o floare

Ionuț Țene