Distribuie articolul

Pacienţi au fost evacuaţi de la clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca ca urmare a unui incendiu. Focul a fost pus voit.

Aproximativ 20 de pacienţi de la clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca au fost evacuaţi, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui incendiu. Pompierii au indicii că focul a fost pus intenţionat, fiind declanşată şi o anchetă internă a unităţii medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că la locul incendiului au fost trimise trei autospeciale pentru stins incendii şi două ambulanţe.

”În noaptea de luni spre marţi a izbucnit un incendiu la clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca unde s-a intervenit cu trei autospeciale de stins incendii şi două ambulanţe, cu un total de 14 pompieri. A ars un dulap aflat pe un hol de la un etaj al clădirii şi au fost evacuaţi aproximativ 20 de pacienţi, adulţi. Nu au fost victime. Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a mijloacelor de aprindere, cineva a folosit focul cu intenţie”, a spus Cornea.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, de care aparţine clinica Medicală 2, Monica Costin, a declarat, la rândul său, că pacienţii nu au avut de suferit în urma incendiului.

”A fost un incendiu la Medicală 2, pe un coridor mai izolat, au fost evacuaţi o parte din pacienţi care puteau să meargă, mai mult din cauza fumului şi a sperieturii. Nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a păţit nimic, nici pacienţii, nici personalul medical. Focul a fost stins, se presupune că ar fi fost pus de cineva. Ne punem întrebarea cine ce a făcut şi ce a dorit. Ulterior a mai fost un foc descoperit pe un coridor între secţiile de ORL şi Reumatologie, care sunt în aceeaşi clădire a clinicii Medicală 2, şi a fost anunţat de asistenta care era de gardă”, a spus Costin.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: