Distribuie articolul

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, Ioan-Aurel Pop, susţine că incidente precum cel de la Odorheiu Secuiesc sunt rezultatul implicării factorului politic pe fondul centenarului şi al unor atitudini de genul „Nu avem ce sărbători”. El spune că, deşi sunt zone în Secuime unde „cultura şi limba române sunt Cenuşărease”, toţi cetăţenii ţării trebuie să cunoască limba oficială.

Întrebat ce părere are despre iscandalul de la Odorheiu Secuiesc unde o vânzătoare de mici a fost filmată în timp ce refuza să servească un client pentru că acesta nu ştia maghiară (sau cel puţin aşa pare din filmarea devenită virală pe YouTube) şi Protecţia Consumatorilor a amendat supermarketul pentru că o vânzătoare nu cunoştea limba română, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan-Aurel Pop, a declarat:

„Eu mă feresc să mă pronunţ deoarece nu am toate detaliile. Se poate întâmpla să fi fost provocată vânzătoarea respectivă şi atunci e regretabil. V-aş putea spune, fără să risc să fiu interpretat, dacă lucrurile stau aşa cum au fost prezentate în presă, că acesta este rezultatul amestecului factorului politic. În ţara asta oamenii s-au înţeles întotdeauna, eu în prima parte a vieţii am trăit în Braşov, care este aproape de Sfântul Gheorghe şi Miercurea Ciuc, şi-mi aduc aminte că acolo oamenii erau politicoşi, dacă li te adresai în română ţi se răspundea în română. Aceste momente apar în contextul centenarului, în contextul bâlbâielilor noastre legate de centenar, când unii colegi maghiari inflamează oamenii cu atitudini de genul: „Noi nu avem ce sărbători”, ”În 100 de ani, România nu a făcut mare lucru sau nimic pentru Transilvania” sau alte elucubraţii de genul acesta”.

Rectorul UBB s-a referit la controversatele irmaţii ale preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, care au iscat un schimb de replici dur cu filosoful Andrei Pleşu.

Rectorul UBB mai crede că „situaţii de acest gen se pot întâmpla în cazul unora cu cultură generală mai redusă, care au fost educaţi într-o anumită formă; ştim că în anumite părţi din secuime cultura şi limba române sunt Cenuşărese. E posibil ca această izbucnire să fi apărut pe fondul acesta.”

Ioan-Aurel Pop admite, pe de altă parte, că sunt şi români care provoacă astfel de incidente: „Dacă a fost o provocare este regretabil şi este adevărat că sunt români care încearcă marea cu degetul şi sfidează anumite cutume. Orice om care trăieşte în România îşi poate folosi limba maternă şi eu militez pentru asta. Cred că trebuie să terminăm cu acest gen de inflamări, deoarece atmosfera este şi aşa inflamată în România şi în Europa, şi să dăm un exemplu de bună înţelegere şi convieţuire”.

Întrebat dacă în România pot exista excepţii privind cunoaşterea limbii române, Pop a fost ferm: „În Odorheiul Secuiesc sau oriunde pe teritoriul României, orice cetăţean român e obligat să ştie limba română, care este unica limbă oficială. Aceasta este o obligaţie în orice stat din lumea aceasta, limba română trebuie însuşită în mod obligatoriu. Cu siguranţă că pe lângă limba română putem învăţa zeci de alte limbi, începând cu limba maternă, dar asta nu înseamnă că limba română nu trebuie învăţată”.

 

Radu Ştefan

 

Sursa: Adevărul

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: