În parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, a continuat duminică, 21 ianuarie 2018, proiectul „Luna ianuarie, luna credincioșilor”.

După Sfânta Liturghie a avut loc o întâlnire cu familiile cununate anul trecut în biserica parohiei. Acestea au fost felicitate de preoții parohiei și au primit în dar diplome și icoane. Apoi, în sala de la demisolul bisericii, s-au întâlnit cu conf. dr. Elena Gligor, care le-a dat sfaturi importante pentru drumul căsătoriei. Cuvinte de suflet le-au oferit și preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, dar și prof. Vasile Pompaș de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, titrează Radio Renașterea.

În parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, în fiecare an, luna ianuarie este o perioadă specială, denumită simbolic, „Luna credincioșilor”. Aceasta este dedicată sărbătoririi enoriaşilor care au avut în anul 2017 evenimente fericite şi importante în viaţa lor, familiilor care au împlinit 25 și 50 de ani de căsătorie, familiilor cununate anul trecut în biserică, sau premierea celui mai fidel cititor al bibliotecii parohiei, moment care va avea loc duminica următoare.

NapocaNews