Premierul ungar Viktor Orban a criticat, duminică, politica Uniunii Europene faţă de Rusia, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin a consolidat anvergura ţării sale la nivel internaţional, relatează site-ul agenţiei Tass.
„UE nu îşi dă seama că faţă de Rusia este necesar să demonstrăm în acelaşi timp forţă şi disponibilitate de cooperare. Politica europeană faţă de Rusia este greşită, întrucât este prea unilaterală. Ungaria are o influenţă condiţionată, iar decizia este luată de către statele mari din UE, care vor cu siguranţă sancţiuni împotriva Rusiei. Noi am folosit veto-ul [în contextul măsurilor de limitare] pentru a menţine unitatea UE”, a spus Orban într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.
Şeful guvernului de la Budapesta a precizat, în mod ironic, faptul că trebuie să critici liderii ruşi „pentru a fi un bun european”, în timp ce vorbele pozitive, „chiar şi jumătate de frază”, sunt foarte riscante.
„În ciuda acestui fapt, este foarte clar că [preşedintele Rusiei, Vladimir] Putin şi-a făcut din nou ţara puternică, Rusia este din nou un jucător în politica internaţională. Occidentul plasează libertatea în poziţia de vârf. Rusia este în primul rând preocupată de păstrarea unităţii ţării, iar restul poate veni mai târziu. UE nu poate înţelege Rusia”, a mai spus Viktor Orban.
La finele anului 2017, Vladimir Putin i-a trimis un mesaj de felicitare premierului Ungariei, observând că „relaţiile ruso-ungare s-au dezvoltat în mod constructiv în pofida actualei situaţii politice complicate”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

