Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat joi că raportul întocmit de organizaţia Transparency International privind percepţia gradului de corupţie în sistemul public este un „atac fără precedent” asupra ţărilor care se împotrivesc migraţiei ilegale, relatează agenţia MTI.

Potrivit raportului aferent anului 2017 şi publicat miercuri, Bulgaria şi Ungaria au cel mai mare grad de corupţie în sectorul public dintre statele Uniunii Europene.

Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, a avut o poziţie similară cu cea a diplomaţiei de la Budapesta, considerând că nu este o întâmplare faptul că Ungaria şi Bulgaria, „care au construit garduri la frontiere împotriva imigranţilor ilegali”, au fost desemnate de Transparency International drept cele mai corupte state din Uniunea Europeană.

Indicele Transparency International foloseşte o scală de la 0 la 100, în care 0 puncte înseamnă un grad extrem de ridicat de corupţie, iar 100 de puncte, lipsa corupţiei. Ungaria a primit 45 de puncte (faţă de 48 de puncte în 2016), iar Bulgaria a înregistrat 43 de puncte.

Potrivit evaluării pentru regiunea Europei de Est şi de Sud-Est, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi România au fost criticate pentru măsurile luate de către autorităţi în privinţa ONG-urilor şi pentru erodarea statului de drept.

„În anul 2017, autoritarismul s-a accentuat în Europa de Est şi Sud-Est, obstrucţionând eforturile anticorupţie şi ameninţând drepturile civice. În această zonă a lumii, organizaţiile nonguvernamentale şi presa independentă s-au confruntat cu provocări în activităţile de monitorizare şi criticare a factorilor decizionali. Guvernul Ungariei a adoptat o lege care stigmatizează ONG-urile în baza structurilor de finanţare ale acestora”, constată Transparency International.

Organizaţia Transparency International prezintă anual un raport privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) la nivel global, gradul de corupţie în sectorul public fiind stabilit prin consultarea unor experţi şi oameni de afaceri din cele 180 de ţări incluse în analiză.

NapocaNews