Poetul Mircea Dinescu, prezent și el la Leipzig, a oferit momente memorabile. Dotat cu platouri doldora de gustări apetisante, aduse cu mașinile de la București și garnisite cu vinuri alese din propria podgorie, Dinescu a recitat o poezie, după care i-a invitat pe scriitorii români să guste, gratis, preparatele ieșite din mâna lui. Era convins că va lua din nou caimacul actului cultural când, ce să vezi?, nemții au pus piciorul în prag. Reproșându-i că nu îndeplinește condițiile minime de igienă, sanitarii germani, apăruți din senin, l-au scos afară cu tot cu marmitele aburinde. Sub amenințarea unor amenzi usturătoare, Dinescu a cedat. Colac peste pupăză au fost eliminați din scenă și lăutarii de care poetul pare nedezlipit. Circ și foame la Leipzig! Fără deliciile culinare pregătite de Dinescu, literatura a lăsat locul văicărelilor naționale, discursurile, aproape fără excepție politizate, vizând imbecilizarea vremurilor și lipsa de implicare a individului, titrează Evz.ro.

Târgul a fost deschis de joi până duminică. România a prezentat 40 de noi traduceri în germană.

NapocaNews