Acesta este de fapt punctul de unde a pornit tot scandalul, finalizat cu otrăvirea lui Skripal și al ficei acestuia, găsiți inconștienți într-un malll englezesc.
Faptul că Rusia încurajează pentru prima dată realizarea Unirii Moldovei cu România, deranjează foarte tare familia regală a Angliei, cei care doresc ca, în urma negocierilor derulate cu omologii lor din restul famililor regale din Europa, tronul românesc să revină prințului Harry.
Avertismentul dat de Anglia Rusiei, prin intermediul ministrului apărării britanic, Gavin Williamnson, conform căruia acuza Rusia că spionează infrastructura strategică englezească, anunțul făcut azi că Anglia va boicota Campionatul Mondial de fotbal prin neprezentare, sunt doar câteva pretexte pentru a încerca să atenționeze Rusia de a nu le strica planurile.
Spionul rus, dacă ar fi să le dăm crezare engleziilor, ar fi fost otrăvit tot de ruși, pentru că acesta a trădat și acum lucra pentru Anglia. Dacă rușii nu ar fi vrut să îl lase să plece, nu pleca. Și mai ales cu atâția bani.
Faptul că scandalul a ajuns atât de departe încât fiecare țară a expulzat câte 23 de demnitari spune multe, iar interesele sunt mari.
Ionică Armanca – Jurnalul Românesc
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

