Danemarca plănuieşte să trimită imigranţii care au fost condamnaţi pentru infracţiuni sau cărora le-a fost respinsă cererea de azil pe o insulă izolată, care găzduieşte momentan laboratoarele şi crematoriul unui centru de cercetare privind bolile animale contagioase, scrie New York Times, informează News.ro.

Vineri, guvernul de centru-dreapta şi Partidul Poporului Danez au anunţat un acord privind găzduirea a 100 de persoane pe insula Lindholm, fiind vorba despre persoane care au fost condamnate pentru infracţiuni sau azilanţi cărora le-au fost respinse cererile şi care nu pot fi trimişi în ţările de origine.

Mai mult, unul dintre feriboturile care îi va transporta pe migranţi este numit „Virusul”.

„Nu sunt doriţi în Danemarca şi vor simţi acest lucru”, a scris ministrul Imigraţiei, Inger Stojberg, pe Facebook.

Insula din Marea Baltică se află la trei kilometri de cel mai apropiat ţărm iar serviciile de feribot sunt destul de rare. Migranţii vor trebui să se prezinte la centrul din insulă în fiecare zi. În cazul în care nu vor face acest lucru, ar putea fi trimişi la închisoare.

„Vom micşora pe cât posibil numărul plecărilor de feriboturi. Vom face situaţia cât mai puţin dificilă şi costisitoare”, a declarat Martin Henriksen, un purtător de cuvânt al Partidului Poporului Danez.

Conform acordului, vor fi alocaţi 115 milioane de dolari pe parcursul a patru ani pentru facilităţile de pe insulă, care se va deschide în 2021.

Kristian Jensen, ministrul Finanţelor, care a coordonat negocierile, a declarat că insula nu este o închisoare, dar a adăugat că oricine a fost trimis acolo va trebui să şi doarmă acolo.

Louise Holck, directorul adjunct al Institutului Danez pentru Drepturile Omului, a declarat că organizaţia ei va supraveghea situaţia „îndeaproape” pentru a se asigura că nu au loc încălcări are obligaţiilor internaţionale ale Danemarcei.

Acordul face parte din negocierile privind bugetul anual. În fiecare an, Partidul Poporului Danez cere restricţii privind imigranţii sau refugiaţii la schimb cu voturi privind bugetul. În Danemarca, la fel ca în majoritatea Europei, creşterea nivelului migraţiei a dus la un val naţionalist.

Planul privind insula Lindholm duce mai departe politicile guvernului danez de a motiva persoanele cărora le-a fost respinsă cererea de azil să părăsească ţara.

Cei care caută azil şi au dosar penal nu au voie să muncească în Danemarca. Cei care nu au primit azil şi nu pot fi deportaţi primesc cazare şi o alocaţie de 1,20 dolari pe zi, pe care o pot pierde dacă nu cooperează cu autorităţile.

Mulţi străini care nu au primit azil nu pot fi deportaţi din cauza faptului că ar putea fi persecutaţi în ţările de origine sau pur şi simplu acele ţări refuză să îi mai primească.

Prim-ministrul danez Lars Lokke Rasmussen a declarat luna trecută că scopul guvernului atunci când primeşte refugiaţi nu mai este să îi integreze ci să îi găzduiască până când ei se pot întoarce în ţările de origine.

„Nu este uşor să rugăm familiile să se întoarcă acasă, mai ales dacă s-au stabilit. Dar este corect, din punct de vedere moral. Nu putem face imigranţi din refugiaţi”, a declarat el.

NapocaNews