Distribuie articolul

Luni, 10 decembrie de la ora 15:00 in fața Ministerului Afacerilor Externe, a avut loc un protest și un marș autorizat împotriva aderării României la “Pactul Global pentru Migrație”. La miting au participat circa 600 de cetățeni. Apoi au mărșăluit pe bulevardele Bucureștiului. Ei au cerut respectarea Constituției.

Organizatorii invocă articole din Constituția României:

Articol 3: Teritoriu punctul 4:

“(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

De asemenea, mai este invocat și articolul 11 din Constituția României:

Articolul 11. Dreptul internaţional şi dreptul intern, punctul 3:

„(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei”

Peste 500 de persoane au continuat manifestația în fața Cotroceniului.

Câteva zeci de persoană, protestează, la această oră, în fața Palatului Cotroceni! Sunt protestatari nemulțumiți de faptul că România a semnat Pactul ONU privind migrația.

Oamenii scandează împotriva lui Klaus Iohannis, după ce anterior au protestat și în fața sediului Ministerului de Externe, dar și în Piața Victoriei. Manifestanții spun că nu vor ca România să găzduiască migranți pe teritoriul ei. ”Trădarea de țară în pacte se măsoară!”, e unul dintre mesajele scrise pe pancarte.

Iohannis nu a avut curajul să se întâlnească cu protestatarii.


NapocaNews