Tu eşti respiraţia unei exclamaţii
eu doar umbra unei păduri din ceaţă

Sunt ars de setea de piatră
Ochii mă dor din adâncuri
ce ţâşnesc izvoare unde adapă amintirea

Ma topesc încet în durere si risipesc pământul

Pentru tine a rămas urma buzei muşcată
ce înfloreşte iarna geamurile infrigurate

Nu am avut nicio putere să infrâng voința femeii dăruite întrebării
Și singurătatea mă călcă dur în picioare
pe trecerea de pietoni
unde niciodată opreşte mașinile sau dragostea uitată

Ionuţ Ţene