Loading ...
Tu eşti respiraţia unei exclamaţii
eu doar umbra unei păduri din ceaţă
Sunt ars de setea de piatră
Ochii mă dor din adâncuri
ce ţâşnesc izvoare unde adapă amintirea
Ma topesc încet în durere si risipesc pământul
Pentru tine a rămas urma buzei muşcată
ce înfloreşte iarna geamurile infrigurate
Nu am avut nicio putere să infrâng voința femeii dăruite întrebării
Și singurătatea mă călcă dur în picioare
pe trecerea de pietoni
unde niciodată opreşte mașinile sau dragostea uitată
Ionuţ Ţene