La Colegiul Tehnic Ana Aslan din Cluj-Napoca au început lucrările de reabilitare. Investiția este finanțată cu bani europeni – spune viceprimarul Dan Tarcea, invitat în această dimineață, marți, 12 martie, la Radio Cluj.

”Investiţia este de 25.5 milioane de lei, iar valoarea nerambursabilă este undeva la 18.4 milioane de lei. Vom interveni în reabilitarea tehnică, supraetajarea corpului existent cu încă un nivel, construirea unei săli de sport ultramoderne pentru nivel competiţional; vom înlocui întreaga instalaţie sanitară, electrică, de încălzire; vom dota cu echipamente didactice şi IT ultramoderne; de asemenea, modernizarea unităţii şi crearea de facilităţi speciale pentru persoane cu dizabilităţi. Cred că toate aceste investiţii pe care le facem în infrastructura şcolară au menirea de a-i face pe copii să îndrăgească şcoala, să aibă condiţii decente de a învăţa şi să venim în sprijinul cadrelor didactice pentru a avea condiţii prielnice pentru predare”, conform Viceprimarului Clujului, Dan Tarcea, la Radio Cluj.

NapocaNews