Zona Cetățuia din Cluj-Napoca va fi reamenajată în baza proiectului care va fi declarat câștigător la concursul internațional de soluții lansat de Primărie.

Concurenții au termen până în 24 iunie să își prezinte viziunea asupra reamenajării acestui perimetru, pe care se află atât terenuri ale primăriei, cât și parcele private. Șeful Direcției de Dezvoltare Locală din Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, spune că planurile arhitecților trebuie să vină cu o soluție integrată asupra întregii zone, indiferent de ce proprietari au terenurile.

Concursul internațional de soluții pentru Cetățuia este organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Președintele Filialei Transilvania a Ordinului, Daniela Maier, consideră că, în elaborarea temei de concurs, concurenții trebuie să aibă în vedere că aceast spațiu este important și din punct de vedere turistic și pentru clujeni, dar trebuie să se țină cont și de cei care locuiesc în zonă.

În a doua jumătate a lunii iulie se preconizează că juriul concursului internațional de soluții va anunța arhitectul care va regândi zona și funcțiunile de pe Cetățuie, titrează Radio Cluj.

Viceprimarul Dan Tarcea arată că tot atunci se va lua și decizia finală în privința unuia dintre cele mai controversate subiecte: amenajarea unui teleferic care, mai ales pentru vârstnici sau persioanele cu dizabilități, să faciliteze accesul spre vârful dealului.

NapocaNews