Mare surpriză la Marian Goodman Gallery, de pe 57 St, cu expozitia unui nume de prima marime al Americii plastice: John Baldessari (n. 1931, California). M-am dus intins, in speranta ca am sa-l reintlnesc pe acest special artist, pe care l-am cunoscut acum cativa ani la MET, la o expozitie de-a sa dominata de texte, un mod de a pune in valoare un text, de a te invata sa-l citesti. Pictura care ajuta lectura. Care o face mai expresiva, mai atractiva. In ulimul timp nu am mai auzit de el, nu i-am mai vazut nici o lucrare, prezenta lui atat de vie trecuse in umbra. In acest timp insa, am aflat ca a expus mult in Europa, in Rusia, Germania, Olanda, Londra, Barcelona. Peste tot si-a dus mesajul plastic numit “Learning to Read” / Invatand sa citesti.

De aceea m-am dus cu mare curiozitate sa vad ce-a mai lucrat. Am intrebat imediat daca artistul se afla aici, nu, n-a putut veni. Are 88 de ani, traieste si lucreaza in Santa Monica, unul dintre cele mai frumoase orasele ale Americii, pe care am avut sansa in urma cu multi ani sa-l vad. Imaginea de paradis iti ramane vesnic intiparita pe retina mintii. Ce sa caute Baldessari la New York, intr-un oras de beton, otel si sticla?

Expozitia insa nu depaseste cu mult o calitate modesta, desi este o noutate, si ca idee, si ca realizare. Se numeste Hot & Cold / Fierbinte si rece, si consta dintr-o serie de dipticuri, care unesc imagini contrastante, cum ar fi un Aisberg cu un Vulcan in eruptie. Asocierile dintre alb si rosu, senin si intunecat, rai si infern sunt de o mare sensibilitate si inspiratie. Si cu toate acestea, impresia de schematism, de tezism, nu poate fi inlaturata. Poate si pentru ca aceste tablouri duble sunt comentate, au in subsolul panzei un spatiu pentru text literar.

John Baldessari este artistul care a creat un nou gen de arta plastica in alianta cu literatura: Pictura-text. Are numeroase panze in care domina numai limbajul literar. Nu este vorba despre un mod de a imita scrierea chineza, despre pictografie, despre caligrafierea semnelor fonetice. Textul este scris ca o reclama simpla, dar ca are o rama si e prezentat ca un tablou. Citesti privind. Baldessari a creat un curent foarte puternic, preluat de Gleen Ligon, Richard Prince si multi alti artisti mai tineri, care au ajuns sa picteze cu cuvinte, sa transpuna pe panza o serie de tablouri literare, sa reproduca grafic povestiri sau carti intregi, cum ar fi Decameronul. Recent, la TEFAF, am revazut un tablou de-al lui Ligon, numit White, in care un text scris cu negru este desfasurat pe un fond negru. Negru pe negru. Cine desluseste ceva, se face alb! Pare o replica la patratul suprematist alb pe alb al lui Malevich.

In seria Hot & Cold Baldessari este cuminte, imaginile in contrapunct sunt simplu comentate, dar ceea ce socheaza este umorul. Seria de 11 dipticuri pare un fel de comicsbook, cu dialog intre personaje imaginare, ca Max, Gillis, Betty, Skolsky, Norma…. Toata seria este un fel de saga, de calatorie in barca fierbinte si rece a lumii, calatorie presarata cu anecdote si glume. De pilda, un diptic are pe fata rece un ghetar proiectat pe un cer si o mare albastre, iar dedesubt urmatorul text sibilic: “Betty / There’s one called… Window… something with a window” (Exista unul numit… Fereastra… ceva cu o fereastra), iar imaginea fierbinte repreznta un Vulcan in fierbere, ca un fel de forja in flacari si scantei, sub care scrie cu majuscule “YES, THANK YOU”. Textile nu par sa aiba nici o legatura cu imaginile, par un fel de banda sonora paralela. Fiecare tablou pictat cu acrylic pe panza are dimensiunile 141 x 114, 3 x 3, 8 cm.

Vernisajul a fost insotit in sala din fund a galeriei, la care se ajunge printr-un culoar ca un tunel, de un spectacol de dans cu totul neobisnuit. Un grup de dansartori executau miscari cu incetinitorul in functie de sunetele pe care le emiteau. Sunetele erau melodioase, dar si stranii, apropiate de zgomote. Miscarile mainilor si ale trupului corespundeau sunetelor emise. Un personaj emitea spre altul anumite sunete si acesta se misca lent sau convulsiv in functie de felul sau intensitatea sunetelor. Cand sunetele incetau, personajul iesea din joc si un alt actant intra in sapatiul scenic si percepea cu trupul sunetele. O muzica a miscarii, care imprima o stare de liniste, de pace. Desigur, nici o legatura cu expozitia lui Baldessari. Doar cu modul American de a face spectacol din orice, de a atrage, de a nu te lasa sa pleci nemultumit.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York